Economic, Stiri

Darius Vâlcov: O variantă pentru calcularea accizei este să nu mai depindă de cursul euro, ci de leu

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat, sâmbătă seara, la Suceava, că nu a fost încă stabilit modul în care se va calcula acciza de anul viitor, dar că se ia în calcul şi varianta ca aceasta să nu mai depindă de euro, ci de leu.  

valcov_ziarulring_ro_04797300

Darius Vâlcov, care a participat la o întâlnire cu oameni de afaceri suceveni, a fost întrebat la ce valoare a euro va fi calculată acciza pentru anul viitor, el spunând că nu a fost stabilit încă modul de calcul, dar că una dintre variante este să se calculeze la nivelul monedei naţionale.

„O variantă pe care o luăm în calcul este să nu calculăm acciza la nivelul euro, ci la nivelul leului, pentru că aşa este normal în orice stat”, a spus Vâlcov, care a menţionat că încă se fac analize tehnice.

Ministrul a spus că modalitatea de calcul se va face publică odată cu prezentarea bugetului.

„Sunt mai multe variante de calcul, iar una dintre ele este ca acciza să nu se mai refere la euro, ci să se refere la leu, iar anual să se modifice în funcţie de inflaţie”, a precizat Vâlcov.

Premierul Victor Ponta declara, în urmă cu două săptămâni, că accizele pentru anul 2015 vor fi, cu siguranţă, mai mici, el arătând că modul în care acestea se calculează este stabilit de Ministerul de Finanţe, care lucrează în acest sens cu partenerii internaţionali.

„Se lucrează la Ministerul de Finanţe împreună cu partenerii noştri internaţionali, cu Comisia Europeană şi o să vă anunţăm. Cu siguranţă vor fi accize mai mici. Atunci când Ministerul de Finanţe vine cu o decizie, o să vă anunţăm”, spunea Ponta.

Formula cu care va fi calculată valoarea accizelor anul viitor este încă în analiză la nivelul unui grup de lucru, declara în 1 octombrie ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, nedorind să precizeze dacă accizele vor mai fi calculate după cursul valutar redus anunţat de BCE, care permite un nivel mic de accizare.

blank