Darius Vâlcov, achitat într-un dosar în care fusese acuzat de instigare la mită
Actualitate, Featured

Darius Vâlcov, achitat într-un dosar în care fusese acuzat de instigare la mită

Darius Vâlcov, în al treilea dosar în care era judecat pentru fapte de corupție. Decizia a fost pronunțată azi de judecătorii Tribunalului Gorj, la capătul unui proces început în 2017. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.

La ultimul termen din dosarul în care Darius Vâlcov era judecat pentru instigare la dare și luare de mită, procurorii au cerut condamnarea la închisoare cu executare.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată alte trei persoane. Toate au fost achitate în primă instanță.

„Achită pe inculpatul C.E. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Achită pe inculpatul D. M. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată. Achită pe inculpata C.-S. E.-M. pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată. Achită pe inculpatul V. D.-B. pentru săvârşirea infrcţiunilor de instigare la dare de mită şi instigarea la luarea de mită. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei penale”, potrivit deciziei judecătorilor.

Vâlcov este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, pentru că ar fi oferit mită un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru.

Decizia vine după ce, marți, Vâlcov, a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare, într-un alt dosar de corupție. Este vorba despre fapte săvârșite în calitate de primar al municipiului Slatina, înainte de a ajunge membru al Senatului și apoi ministru.

Darius Vâlcov mai are o condamnare, pronunțată de Înalta Curte, în faza de fond, la 8 ani de închisoare pentru corupție.

Judecata apelului în acest caz a fost suspendată, după ce Completul de 5 judecători de la Înalta Curte a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cazul deciziei CCR privind completurile specializate.


blank