Politic

Darius Vâlcov a demisionat din Senat şi din PSD

Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, aflat în arest preventiv pentru fapte comise in perioada cat a fost Primar al orasului Slatina, a demisionat din Senat şi din PSD. Anunţată oficial încă din 7 aprilie, demisia lui Vâlcov a ajuns la Senat abia luni, 25 mai. Demisia lui Vâlcov a fost depusă in aceeasi zi la secretariat, iar marţi, 26 mai, a fost pe ordinea de zi a Biroului Permanent. Conducerea Senatului va lua act de demisia lui Vâlcov, iar plenul Senatului va vota vacantarea locului, care va fi scăzut din cvorum.Fostul ministru a decis să demisioneze şi din PSD, la 3 ani de când a trecut în tabăra social-democrată venind de la PDL.
darius-valcov-Bucuresti-FM
Săptămâna trecută, fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în stare de arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Vâlcov este acuzat de trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată. La primul termen al procesului desfășurat vineri un judecător de cameră preliminară a verificat măsurile preventive dispuse anterior în acest dosar și a decis ca Vâlcov să rămână în arest.
 
Faptele pentru care a fost trimis în judecată au fost comise în calitate de primar al municipiului Slatina. Vâlcov mai este cercetat de DNA într-un alt dosar, pentru fapte săvârşite în calitate de ministru al Finanţelor.
blank