Economic, Featured

Daniel Dăianu a fost acuzat că încearcă să facă manipulare economică

Economistul Adrian Câciu îl acuză pe Daniel Dăianu, șeful Consiliului Fiscal, de manipulare economică pentru că a prezis în acest an un deficit bugetar 4,6-4.8%, peste cel de 3,6% prevăzut de Guvern, în condițiile în care creșterea de 40% a pensiilor de la 1 septembrie a fost trecută în legea bugetului pe 2020. Conform lui Câciu, opinia prezentată de Consiliul Fiscal în legătură cu legea bugetului asumată de guvern în Parlament ”are carenţe mari în materie de analiză economică şi conţine şi o intenţie de manipulare referitoare la pensii”.

”O extraordinara dovada de manipulare economică, de un ridicol absolut. CF invoca faptul ca majorarea punctului de pensie ar creşte deficitul. Domnule Dăianu, opiniile CF sunt citite de economişti, nu de zugravi.
Majorarea este prinsă deja în deficitul bugetar, nu este ceva extra, nu vine din cer, nu adaugă la deficit”, a spus Câciu. „Majorarea programată a punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie 2020 ar avea loc în contextul unui derapaj bugetar de proporții deja existent. Chiar fără această măsură estimarea CF privind deficitul bugetar pentru anul curent este de 3,8 – 4,1% din PIB”.
„În ultimii 2 ani și jumătate a fost abandonată abordarea bazată pe reguli în ceea ce privește indexarea punctului de pensie, deși aceasta este cuprinsă în legislație, în favoarea unei abordări discreționare care implică stabilirea de către Guvern în mod arbitrar a valorii punctului de pensi”, se spune în opinia Consiliului Fiscal.

Plecând de la aceste fraze, Adrian Câciu susține că demască minciuna lui Daniel Dăianu. ”Majorarea punctului de pensie nu se dispune discreţionar de către Guvern, fiind cuprinsă în legislatie stabilită de Parlament. Aş avea rugămintea să se citească legile acestei ţări înainte de a se face astfel de afirmaţii. În fapt, opinia CF ne spune două lucruri: Că domnul Cîţu (Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, n.r.) a greşit, pe de o parte, iar pe de altă parte că trebuie pregătit terenul pentru a nu creşte pensiile în acest an decât maxim cu rata inflaţiei”, a spus Câciu.

Daniel Dăianu: Consiliul Fiscal estimează că în acest an vom avea un deficit bugetar cuprins între 4,6 și 4,8% din PIB, față de 3,6% cât a estimat Guvernul Orban prin legea bugetului. ”Ecartul față de ținta de 3,6% din proiectul de buget provine din: i) 0,45 pp din PIB din deteriorarea peste așteptări probabilă a execuției bugetare aferente anului 2019, care reprezintă punctul de plecare în construcțiile bugetare subsecvente; ii) 0,5 pp din modificarea taxelor și impozitelor ulterior adoptării proiectului de buget pentru 2020; iii) 0,15 pp în ipoteza unei proiecții macroeconomice mai plauzibile (prudente)”, spun cei de la Consiliul Fiscal. Deși bugetul pentru anul 2020 are în vedere o reducere a derapajului bugetar, scăderile de impozite operate la scurt timp după adoptarea actului normativ, precum și slăbiciuni suplimentare ale execuției bugetare pe anul 2019, comparativ cu parametrii aprobați prin cea de-a doua rectificare bugetară, conduc la o probabilă adâncire a dezechilibrului bugetar în anul 2020, mai spun cei de la Consilul Fiscal. Potrivit acestora, majorarea programată a punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie 2020 are loc în contextul unui derapaj bugetar de proporții deja existent. Chiar și fără această măsură estimarea CF privind deficitul bugetar pentru anul curent ar fi de circa 3,8 – 4,1% din PIB, ceea ce se traduce printr-o încordare și mai severă a bugetului, dată fiind puținătatea resurselor disponibile în raport cu obligațiile angajate în prezent, chiar fără a le lua în considerare și pe cele viitoare.

blank