Featured, Politic

Dăncilă spune ca este corect ca UE să aiba un mecanism de monitorizare a statului de drept

Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, că susţine ideea Ursulei von der Leyen, preşedinte al Comisiei Europene, privind intoducerea unui mecanism pentru monitorizarea situaţiei statului de drept. Premierul a subliniat că această abordare este una corectă, deoarece vizează toate statele membre ale UE.

„Este bun faptul că este o abordare care nu este specifică doar câtorva state. Este o abordare la nivel european care se va aplica tutror statelor membre. Ne uităm acum la mecanismul de cooperare şi verificare care este aplicat doar României şi Bulgariei . Eu cred că atunci când se ia o măsuri la nivel european trebuie ca acea măsură să vizeze toate statele membre. Sunt convinsă că toţi avem obligaţii în calitate de stat membru al UE, dar avem şi oportunităţi în calitate de stat membru al UE. Cred că aceasă abordare a preşedintelui Comsiei Europene este una corectă pentru că este o măsură care vizează toate statele”, a declarat Viorica Dăncilă, la Sibiu.

Premierul a adăugat că Guvernul va discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene cu privire la MCV-ul aplicat României şi Bulgariei.

„Am discutat după alegeri cu fostul prim-vicepreşedinte al Comsiei Europene despre mecanismul de cooperare şi verificare. Am spus că noi avem foatre mare deschidere şi că trebuie să discutăm despre fiecare lucru în parte. Dar la aceste discuţi nu trebuie purtate doar cu Ministerul Justiţiei, sunt discuţii care vozează magistraţii, în care trebuie să avem părerea şi a judeătorilor şi a procurporilor şi a ascociaţiilor magistraţilor pentru a putea pune anumite puncte în aplicare sau la anumite puncte să explicăm de ce nu putem să implementăm acel aspect din MCV. Dar cred că este foarte important dialogul şi Guvernul României va avea un dialog cu Comisia Europeană legat şi de acest aspect şi de alte aspecte referitoare la această cooperare”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Ursula von der Leyen, proaspăt aleasă în funcţia de preşedintele al Comisiei Europene, a anunţat că susţine introducerea unui mecanism pentru monitorizarea situaţiei statului de drept în toate ţările Uniunii Europene şi pentru apărarea valorilor europene.

blank