Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, în discursul de susţinere a candidaturii la congres, că PSD este într-un moment dificil, la o răscruce şi că nu îşi permite experienţe noi şi nu îşi permite să mai greşească.

„Trebuie să recunoaştem că PSD e într-un moment dificil, rezultatele la alegerile europarlamentare ne-au dezamăgit, o bătălie nu înseamnă că am pierdut războiul. De noi depinde cum vom construi. Ne punem întrebarea: cum vom face acest lucru? Prin vorbe sau prin fapte? Prin unitate şi solidaritate sau prin dezbinare? Prin discursuri frumoase dar lipsite de fundament sau prin ceea ce facem pentru PSD şi pentru români?”, a spus Dăncilă.

Ea a precizat că a pornit alături de colegii de partid de la lipit afişe, apoi de la consilier local, consilier judeţean, membru al PE şi prim-ministru.

„Ştiu cât de important e să cunoşti acest partid, să ţii legătura cu oamenii, să-i asculţi pe oameni, priorităţile lor sunt mai importante decât priorităţile noastre, când intri în luptă să ai certitudinea că şi câştigi această luptă, pentru că în spate ai o armată de oameni care cred în tine, în acest partid şi în România. Dacă te îndepărtezi de oameni, se întâmplă ceea ce s-a întâmplat la alegerile europarlamentare, iar PSD nu mai are voie să piardă, trebuie să meargă spre victorie, trebuie să-şi ţină promisiunile. (…) Unde am greşit? De ce discursul nostru nu mai e dorit cel de cetăţeni? Cetăţenii nu mai vor conflicte, nu mai vor să schimbăm guvern după guvern, nu mai vor promisiuni, vorbe frumoase, vor lucruri concrete, vor echilibru, dar şi decizii ferme”, a susţinut Dăncilă.

Citeste si...  PSD Sector 5 a exclus din partid patru consilieri generali

Viorica Dăncilă a precizat că PSD este la o răscruce.

„Suntem la o răscruce în care putem să mergem împreună pe drumul bun sau să o luăm pe un drum lateral, putem să mergem pe certitudine (…). În acest moment PSD nu îşi permite experienţe noi, nu îşi permite să mai greşească, trebuie să redevină cel mai mare partid din România”, a susţinut premierul.