Viorica Dăncilă a afirmat că a discutat cu parlamentari din ALDE nemulțumiți de hotărârea ieșirii de la guvernare a partidului, precizând că s-ar bucura dacă foștii colegi de coaliție s-ar întoarce.

Declarația vine după ce au apărut informații că o parte dintre liderii ALDE sunt nemulțumiți de decizia lui Călin Popescu Tăriceanu de a renunța la candidatura pentru prezidențiale și susțin că nu se vor implica în campania lui Mircea Diaconu. De asemenea, mai mulți parlamentari ALDE sunt gata să dezerteze din partid și să susțină la vot Guvernul. La schimb, Viorica Dăncilă le-ar putea oferi președinția Senatului după demisia lui Tăriceanu și posturi în executiv.

„Am discutat nu numai cu parlamentari ALDE, am prieteni în ALDE, oameni pe care îi respect foarte mult, care aveau îndoieli referitor la această ruptură cu PSD. Eu m-aș bucura dacă partenerii și colegii noștri timp de doi ani și jumătate s-ar întoarce. Am făcut foarte multe lucruri bune împreună. E nevoie să dăm dovadă de responsabilitate”, a declarat Viorica Dăncilă, într-o conferință de presă susținută vineri la Constanța, relatează Mediafax.

Întrebată dacă ar fi dispusă să ofere ministere ALDE în prezent în vederea unei posibile susțineri a Guvernului, Viorica Dăncilă a răspuns: „Vom analiza această situație. Ministerele lăsate de ALDE sunt, după cum știți ministere vacante. Vom vedea ce decizie vom lua în cadrul CEx”.

Citeste si...  Iohannis a participat la deschidere anoului şcolar la o școală din București

Dăncilă, mesaj către Tăriceanu: Dacă ALDE ar fi fost la guvernare fără PSD, eu n-aș fi votat moțiunea
Premierul Viorica Dăncilă a recunoscut că este dezamagită de faptul că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că partidul acestuia va vota moțiunea de cenzură la adresa Guvernului, precizând că, în cazul în care ALDE ar fi fost la guvernare fără PSD, ea nu ar fi votat moțiunea.

Întrebată, vineri la Constanța, cum vede faptul că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va vota moțiunea de cenzură, Viorica Dăncilă a răspuns: „E dezamăgitor. Dacă ALDE ar fi fost la guvernare fără PSD eu nu aș fi votat o moțiune de cenzură. Nu cred că acest lucru e constructiv. E opinia domniei sale. Eu îi respect opinia. Eu vă spun că nu aș fi făcut acest lucru”.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, după ce a făcut anunțul luni că ALDE va ieși de la guvernare și va face o alianță cu Pro România, că partidul va acţiona ca o formațiune de opoziţie şi va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.