Featured, Politic

Dăncilă, demisia, după CEx. Ciolacu bate din pinteni

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a discutat, marţi dimineaţă, cu lideri din PSD, iar acesta urmează să preia conducerea interimară a partidului alături de o echipă de coordonare formată din opt lideri regionali din ţară, au declarat surse social-democrate pentru MEDIAFAX.

Marcel Ciolacu ar putea prelua interimar conducerea PSD alături de opt lideri regionali

În biroul lui Marcel Ciolacu din Parlament au intrat, pe rând, marţi dimineaţă, secretarul general al PSD, Mihai Fifor, vicepreşedintele partidului Paul Stănescu şi europarlamentarul Claudiu Manda, printre alţii.

Discuţiile au avut loc după ce, luni seară, cel puţin 20 de lideri ai organizaţiilor PSD din ţară au participat la întâlnirea organizată de Marcel Ciolacu la Parlament pentru a discuta rezultatul alegerilor prezidenţiale şi schimbări în partid. Surse social-democrate au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre cei prezenţi la întrevedere au fost Niculae Bădălău – PSD Giurgiu, Paul Stănescu – actual vicepreşedinte şi fost lider PSD Olt, Dan Nica – PSD Galaţi, Horia Teodorescu – PSD Tulcea, Marian Oprişan – PSD Vrancea şi Ionel Arsene – lider PSD Neamţ.

Potrivit surselor citate, Viorica Dăncilă va primi funcţiile de coordonare în organizaţia de femei a PSD, acolo unde a mai deţinut funcţia de lider, dar şi poziţia de lider la organizaţia de Teleorman.

În funcţia de preşedinte interimar până la Congresul PSD va fi desemnat, cel mai probabil, Marcel Ciolacu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat pe Facebook că s-a întâlnit luni cu Viorica Dăncilă şi i-a transmis acesteia că va discuta cu preşedinţii organizaţiilor din ţară despre rezultatul obţinut de partid la alegerile prezidenţiale. El a adăugat că a fost o discuţie „calmă” şi „aşezată”.

„A fost o campanie în care s-a muncit mult, mulţumim tuturor celor care s-au implicat şi mulţumim milioanelor de români care au dat un vot de încredere Partidului Social Democrat şi Vioricăi Dăncilă. A fost un rezultat care nu ne mulţumeşte pe niciunul dintre noi, dar asta nu înseamnă ca nu există soluţii”, a explicat Marcel Ciolacu, luni seara, pe Facebook.

La şedinţă există şi posibilitatea convocării unui Congres al partidului, în următoarea perioadă.

Pe de altă parte, preşedintele PSD Vaslui Dumitru Buzatu a catalogat ca fiind „o lovitură de partid” preluarea şefiei PSD pe o perioadă interimară de către Marcel Ciolacu. Social-democratul a explicat că acest lucru nu are aprobarea unei structuri decizionale şi astfel încalcă statutul formaţiunii.

Firea şi Bădălău, printre nemulţumiţii din PSD

După eşecul de la prezidenţiale, mai mulţi lideri social-democraţi i-au cerut Vioricăi Dăncilă să îşi depună mandatul de preşedinte al partidului şi să îşi asume răspunderea. Întreaga situaţie în care se află liderul PSD a fost amplificată şi de numirea lui Gabriel Oprea, lider al UNPR, ca vicepreşedinte al PSD.

Printre cei care au criticat-o pe Viorica Dăncilă se numără Gabriela Firea, liderul PSD Giurgiu Niculae Bădălău şi preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu.

Încă de duminică seara, actualul lider al organizaţiei PSD Olt Marius Oprescu a declarat că filiala pe care o conduce a susţinut de la început că strategia partidului pentru prezidenţiale este greşită.

De asemenea, primarul general al Capitalei Gabriela Firea a criticat-o, luni, pe Viorica Dăncilă pentru „impunerea” în conducerea PSD a lui Gabriel Oprea şi a unor lideri sindicali.

Şi Niculae Bădălău, a spus că partidul „trebuie să aibă un nou început” şi că persoanele care au condus campania electorală „să aibă bărbăţia să îşi asume” eşecul din alegeri.

Un alt contestatar al Vioricăi Dăncilă este senatorul de Hunedoara, Cristian Resmeriţă, care consideră că preşedintele PSD trebuie să facă un pas în spate, pentru ca social-democraţii să aibă o şansă.

Şi deputatul PSD de Botoşani Răzvan Rotaru a cerut public demisia Vioricăi Dăncilă de la şefia partidului, după pierderea alegerilor prezidenţiale. Acesta a precizat că un asemenea de gest din partea lui Dăncilă ar fi corect şi ar permite demararea reconstruirii formaţiunii.

Viorica Dăncilă spunea, duminică seara, după închiderea secţiilor de vot şi anunţarea rezultatelor exit poll, că nu va demisiona de la şefia PSD, însă dacă vor considera colegii că trebuie să facă acest pas, atunci trebuie organizat un Congres, deoarece tot aşa a fost aleasă la conducerea formaţiunii.

blank