Viorica Dăncilă ar putea avea o şedinţă a coaliţiei, luni, ora 10.00, la Palatul Victoria, o temă fiind referendumul propus de premier pentru înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol şi pedofilie, au spus surse din PSD, pentru Mediafax. Social-democraţii vor avea, până la urmă, şi CEx luni.

Şedinţa coaliţiei de guvernare ar viza tema referendumului luat în calcul premierul în sensul înăspririi pedepselor pentru criminali, violatori şi pedofili, au explicat sursele citate.

Chiar dacă iniţial PSD voia să aibă două reuniuni luni, una a Biroului Permanent Naţional (BPN) şi cealaltă a Comitetului Executiv, partidul a decis sâmbătă să amâne şedintele. Cu toate acestea, PSD a revenit asupra deciziei, CEx urmând să aibă loc luni, au adăugat sursele amintite.

Advertisement
CEx al PSD va avea loc, luni, de la ora 18.00, la sediul partidului din Băneasa, conform unui anunţ al formaţiunii.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, sâmbătă, că ia în calcul un referendum care are în vedere pedepse mai mari pentru criminali, violatori şi pedofili, cum ar fi închisoarea pe viaţă sau castrarea chimică, în contextul cazului din Caracal.

Totodată, pe fondul situaţiei din Olt, preşedintele PSD a spus că a amânat Congresul partidului din 3 august, unde trebuia să fie lansat candidatul la prezidenţiale, respectiv Viorica Dăncilă.

Citeste si...
Viorica Dăncilă: Va fi înființată o comisie parlamentară de anchetă pentru fraudarea alegerilor

„Cer totodată o atitudine responsabilă şi din partea partidelor, pe care le rog să nu încerce să politizeze acest subiect. Este inadmisibil să permitem urcarea oamenilor politici pe această tragedie pentru exerciţii de imagine şi de campanie electorală. Am amânat deja Congresul PSD din data de 3 august. Avem nevoie de acţiuni ferme ca să luăm măsurile necesare şi să corectăm erorile de procedură care au condus la moartea unui copil nevinovat”, a afirmat Viorica Dăncilă, într-o declaraţie de presă susţinută sâmbătă la Palatul Victoria.

Cât despre subiectele care ar putea fi discutate la CEx, Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că Eugen Teodorovici ar fi potrivit pentru funcţia de premier, dacă PSD va câştiga alegerile prezidenţiale. Preşedintele PSD a adăugat că va face o propunere în acest sens după ce va discuta în Comitetul Executiv Naţional al partidului.

O altă temă despre care Dăncilă a spus că ar vrea să o abordeze la următoarea şedinţă a Comitetului Executiv ar fi legată de stabilirea echipei de campanie şi strategia PSD la prezidenţiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.