Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Dan Voiculescu: Nu există nici o probă materială directă sau indirectă împotriva mea

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a anunţat aseară într-o conferinţă de presă, că a pus bazele primei organizaţii nonguvernamentale care va avea ca obiect descoperirea şi aducerea la cunoştinţa opiniei publice a tuturor activităţilor desfăşurate de Traian Băsescu după 1989 şi mai ales în ultimii 10 ani de când acesta este preşedintele României.

dan-voiculescu-nu-exista-nici-o-proba-materiala-directa-sau-indirecta-impotriva-mea-18486947

Dan Voiculescu a precizat că va fi o organizaţie de investigaţii ce va lucra cu metode legale. De asemenea, preşedintele fondator al Partidului Conservator a a anunţat că se află în discuţii foarte avansate cu profesori renumiţi din Dreptul penal pentru a realiza un manual care să cuprindă cazurile cele mai aberante din justiţia românească, care şi-au găsit confirmarea şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Manualul va fi utilizat de studenţi, va fi tradus în mai multe limbi şi trimis în ţări unde

democraţia este confundată cu dictatura. “Am trăit în epoca Ceauşescu când nu puteai vorbi. Am sentimental de revoltă că retrăim aceste sentimente de teamă. Vreau să precizez că sunt unul dintre cei care cred cu putere şi pledează pentru un stat de drept autentic”, a spus liderul fondator al PC.

Dan Voiculescu a oferit şi o posibilă explicaţie a atacurilor declanşate împotriva sa în ultima perioadă, ştiind că nu a făcut nimic, că nu este cu nimic vinovat şi că în “toate aceste dosare nu există nicio probă materială directă sau indirectă” împotiva sa.

În opinia sa, după ce postul de televiziune Antena 3 a difuzat probele care au stat la baza arestării lui Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a pornit “o avalanşă”, a fost “o răbufnire” a unui grup de oameni care au declanşat o serie de atacuri care nu se bazează pe nimic concret, nu au nici un fundament. “Nu am făcut absolut nimic, dar sunt pregătit să suport orice fel de consecinţe ale faptului că m-am dedicate acestei lupte politice cu Traian Băsescu”, a declarat Dan Voiculescu. Liderul fondator al PC a precizat totodată că sunt 10 ani de când nu mai este implicat în activităţi comerciale. “Nu mai sunt implicat în nici un fel de activităţi comerciale din anul 2004”, a spus Dan Voiculescu. În final a adăugat că i se pare decent să se abţină de la comentarii juridice legate de procese, de dosarele pe care le are, atât timp cât ordonanţa privind controlul judiciar este în vigoare. De ce este justificată recuzarea completului Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a făcut precizări legate de cererea de recuzare a completului şi de strămutarea procesului. Completul a fost repartizat prin hotărâre a colegiului de conducere al Curţii de Apel, ocolinduse repartizarea aleatorie. Apoi, cei doi judecători nu au avut timpul necesar studierii dosarului, luând măsuri de extindere asiguratorii din prima lor zi de lucru la noua instanţă.

blank