Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Dan Voiculescu contestă măsura DNA de cercetare sub control judiciar

Dan Voiculescu, preşedintele fondator al Partidului Conservator, contestă măsura de cercetare sub control judiciar, impusă de DNA, în dosarul în care este cercetat pentru un presupus şantaj.

Reprezentantul lui Dan Voiculescu, avocatul Gheorghiţă Mateuţ, a atacat măsura DNA la Tribunalul Bucureşti.Cererea va fi judecată marţi, 7 iulie 2014.

media (1)

Conform codului de procedură penală, o persoană aflată sub control judiciar trebuie respectate următoarele obligaţii:
– să se prezinte la organul de urmărire penală;
– să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
– să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
– să nu părăsească teritoriul României, altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
– să nu se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale;

Joi, la ieşirea de la sediul DNA, după audieri, Dan Voiculescu a declarat: „Avem de a face cu o nouă porcărie! Astăzi, 3 iulie 2014, au venit la DNA trei-patru persoane care au declarat că i-am şantajat. Vreau să vă spun un singur lucru: pe aceşti oameni nu-i cunosc! Nu-i cunosc, mi s-au spus numele lor, dar eu nu-i cunosc. Toţi au venit azi, să spună că eu i-am şantajat pe ei, iar eu, repet, nu îi cunosc!”.

blank