Politic

Dan Șova a tras concluzia după ce și-a văzut dosarul la Senat

Senatorul PSD Dan Şova afirmă că „sunt neîntemeiate” acuzaţiile care i se aduc în dosarul în care DNA a solicitat încuviinţarea reţinerii sale şi arest preventiv.

media-142650643469276600

Acesta a fost invitat la Comisia juridică în cursul zilei de marţi pentru a-şi studia dosarul iar după opt ore petrecute la comisie Şova a precizat că nu poate comenta conţinutul dosarului în faţa presei, dar că îşi va susţine punctul de vedere, miercuri, în faţa senatorilor jurişti.

„Acuzaţiile sunt neîntemeiate. În rest mă pronunţ mâine în faţa comisiei (Comisia juridică, n.r.) şi după aceea în faţa plenului”, a afirmat Şova.

Potrivit preşedintelui Comisiei juridice, Cătălin Boboc, Dan Şova urmează să fie audiat în comisie miercuri iar la ora 13,00 senatorii urmează să dea un vot cu privire la solicitarea primită de la DNA.

Raportul Comisiei juridice va fi ulterior înaintat Biroului permanent al Senatului şi apoi plenului Senatului, care va discuta cazul Şova cel mai probabil săptămâna viitoare, în şedinţa de luni.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, i-a transmis procurorului general să sesizeze Senatul pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind fapte de corupţie la companiile energetice Turceni şi Rovinari.

blank