Featured, Politic

Curtea Supremă cere DNA să lămurească dacă SRI a fost implicat în dosarul lui Dragnea, privind angajările fictive

La termenul de miercuri din dosarul DGASPC, în care Liviu Dragnea este acuzat de fapte de corupţie, doi avocaţi, între care şi cel al Bombonicăi Prodana, au cerut înaintarea unei adrese către DNA pentru a oferi lămuriri privind implicarea SRI în această cauză. Instanţa a aprobat cererile.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu s-a prezentat la procesul de la instanţa supremă.

„Avem o cerere care constă în a se efectua o adresă către PÎCCJ – DNA structura centrală, prin care să se solicite unităţii de parchet în ce a constat cooperarea între SRI şi DNA în instrumentarea prezentului dosar. (…) Am o adresă în care procurorul-şef al DNA spune că beneficiar secundar este UM 9060 Alexandria, Unitatea Militară. (…) În baza protocolului, se crează echipe operative comune, SRI acordă procurorilor asistenţă tehnică de specialitate. (…) Dacă se va demonstra că a fost încălcat principiul loailităţii administrării probelor, apărarea poate cere eliminarea din dosar a tuturor mijloacelor de probă administrate prin încălcarea principiilor”, a spus, la instanţa supremă, avocatul Floarei Alesu, inculpată în acest dosar.

 

Apărarea a mai subliniat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acceptat deja solicitări similare în dosarul Gala Bute sau cel al Alinei Bica.

„Solicităm şi noi acelaşi lucru”, a spus, la rândul său, avocatul Toni Neacşu, în apărarea Bombonicăi Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea.

Instanţa supremă a aprobat solicitările avocaţilor, procurorii DNA urmând să spună dacă a existat o cooperare între Direcţie şi SRI, să indice începutul colaborării acestei colaborări, să specifice în ce anume, concret, a constat această cooperare, dacă există alte documente în custodia instituţiilor în acest sens şi, dacă e cazul, acestea să fie înaintate judecătorilor.

Magistraţii Înstanţei Supreme au stabilit un nou termen pentru data de 15 mai şi le-au solicitat avocaţilor să pregătească pentru atunci concluziile pe fond.

La rândul său, avocatul Bombonicăi Prodana a spus miercuri că, în cazul în care răspunsul de la DNA arată că există în custodia instituţiilor, în baza protocolului cu SRI, alte documente ce au legătură cu cauza, vor invoca nenumărate cereri de nulitate.

„La acest moment nu ştiu exact ce ni se va răspunde de la Serviciul Român de Informaţii, respectiv de la Ministerul Public şi nu pot să spun care va fi poziţia noastră ulterioară. Dacă este adevărat că în paralel cu acest dosar, în baza executării acestui protocol mai există alt dosar care s-a ţinut secret de noi până acum, este evident că nu este în regulă, iar noi vom avea nenumărate cereri de nulitate de invocat în acest dosar. (…) La momentul acesta, nu ştim ce probe au fost viciate, nu ştim nici dacă au fost viciate”, a spus avocatul Bombonicăi Prodana.

Un alt apărător din dosar, Adrian Georgescu, care o reprezintă pe Floarea Alesu, a subliniat că, în cazul în care se demonstrează că, în baza protocolului, s-au efectuat acte de urmărire penală comună, vor solicita excluderea acestora.

„Cererea formulată azi (miercuri -n.r.) a fost una prealabilă. În condiţiile în care vom avea un răspuns din partea DNA, din care a rezultat că într-adevăr acel protocol a generat activităţi de urmărire penală comună, că s-au făcut echipe, că au fost efectuate înregistrări, că au fost efectuate orice alt tip de activităţi de urmărire penală cu participarea SRI, este evident că voi face o analiză şi vom solicita excluderea.(…) Nu mai devreme de ieri, ministrul Justiţiei a afirmat că impactul desecretizării acestor protocoale ar putea să fie devastator. Domnul ministru – nu pot să-l citez textual, dar pot să reproduc ideea că este posibil să se întâmple lucruri şi cu procesele care au fost definitiv judecate. Şi să aveţi în vedere un lucru: nu au fost desecretizate protocoalele între ÎCCJ şi SRI – că or fi două, o fi unul”, a spus avocatul.

Potrivit procurorilor, „în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.

Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal. Şi fosta soţie a liderului PSD este judecată în această cauză.

În ceea ce o priveşte pe Bombonica Prodana, procurorii spun că “în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi în calitate de şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, prin încălcarea cu ştiinţă atribuţiilor de serviciu, deşi a cunoscut faptul că două subordonate, încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, nu a întreprins niciun demers de sancţionare a persoanelor respective”.

blank