Actualitate, Stiri

Curtea de Apel Cluj, decizie definitivă: Arest la domiciliu pentru fostul preşedinte al CJ Cluj Horea Uioreanu

Curtea de Apel Cluj a dispus ca fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu, arestat preventiv de la sfârşitul lunii mai pentru corupţie, să fie plasat în arest la domiciliu, decizia fiind definitivă şi se aplică de îndată, astfel că Uioreanu va părăsi miercuri Penitenciarul Gherla

curtea-de-apel-cluj-decizie-definitiva-arest-la-domiciliu-pentru-fostul-presedinte-al-cj-cluj-horea-283372
   
Curtea de Apel Cluj a judecat, miercuri, contestaţia procurorilor la decizia Tribunalului Cluj de luni, care hotărâse să înlocuiască arestul preventiv, în cazul lui Uioreanu, cu măsura arestului la domiciliu, scrie Mediafax.
   
Astfel, Curtea de Apel a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, decizia fiind definitivă şi se aplică de îndată, astfel că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj va părăsi miercuri Penitenciarul Gherla.
   
„Curtea de Apel a respins contestaţia declarată de DNA şi a dispus astfel înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Horea Uioreanu va părăsi în cursul acestei zile (miercuri – n.r.) penitenciarul, după ce decizia instanţei va ajunge la Gherla”, a declarat Smaranda Bara, avocatul fostului preşedinte al CJ Cluj.
   
Avocatul a adăugat că în arestul la domiciliu Uioreanu are de respectat câteva condiţii, printre care interdicţia părăsirii casei fără permisiunea judecătorului şi interdicţia de a lua legătura cu martorii şi inculpaţii din dosarul de corupţie. El va avea însă acces la internet şi telefon.
   
Aceeaşi decizie este valabilă şi pentru omul de afaceri Vasile Pogăcean, arestat alături de Uioreanu, celălalt arestat în acelaşi dosar, Ioan Bene, fiind deja în arest la domiciliu, în baza unei decizii definitive de marţi a Curţii de Apel Cluj.

blank