Featured, Sport

Cupa Mondială 2018. Secretul mexicanilor în meciul cu Germania. „Este cel mai rapid jucător al nostru”

Selecţionata Mexicului a reuşit, poate, cea mai mare surpriză a Campionatului Mondial, după ce a trecut cu 1-0 de campioana mondială, Germania.

Stilul de joc al Mexiului a impresionat pe toată lumea. Apărarea exactă şi contraatacul au fost principalele argumente ale victoriei. Germania nu a arătat ca o favorită la Campionatul Mondial, fiind depăşită de mai multe ori în centru, dar mai ales pe fază defensivă.

Selecţionerul mexicanilor a declarat la sfârşitul meciului că tactica nu a fost întâmplătoare, fiind exersată de mai multe ori înaintea meciului.

„Am contat mereu pe jucătorii din benzi. Unul dintre ei a şi marcat, Lozano. E cel mai rapid jucător al nostru. În prima repriză am decis să jucăm pe contraatac. Cred că am fost echipa superioară în prima parte. În repriza secundă am decis să se apărăm, ştiam că Germania va ieşi la joc.

Înaintea meciului am exersat mult faza defensivă cu mijlocaşii, dar şi cu jucătorii din faza de atac. Am arătat că putem realiza o performanţă frumoasă la acest Campionat Mondial”, a declarat Juan Carlos Osorio, selecţionerul Mexicului.

Hirvind Lonzano, autorul singurului gol al partidei şi omul meciului, e de părere că victoria cu Germania este una istorică pentru ţara sa.

„E una dintre cele mai importante victorii de istoria Mexicului. E incredibil că am reuşit să câştigăm meciul de debut împotriva campioanei mondiale. Referitor la gol, pentru mine este cel mai important din carieră. Cu toţii visăm să jucăm la un turneu mondial, dar dacă începi şi într-o asemenea manieră e incredibil”, a declarat Hirving Lozano

În meciul următor din grupe, Mexicul întâlneşte Coreea de Sud, în timp ce Germania va juca împotriva Suediei.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=6BSeFs40QOI]

blank