International, Stiri

Cum vor fi zborile în 2050?!

În avionul transparent, de 500.000.000 de euro

 avion Airbus 2050

După ce în ultimii doi ani, specialiştii gigantului Airbus s-au tot jucat cu conceptele, în sfârşit s-au decis asupra modului cum va arăta avionul produs de marea firmă din Franţa începând cu 2050. Presa din toată lumea a publicat, săptămâna aceasta, imagini ale designului final ce va fi aplicat primului avion botezat deocamdată Smarter Skies.

Plafonul transparent le va permite pasagerilor să privească neîngrădiți cerul

avion transparent

Spectaculos şi incredibil de performant. Asta au spus ieri într-un glas specialiştii în aeronautică din toată lumea, după ce au văzut conceptul avionului Smarter Skies. La capătul multor ani de gândire şi muncă, inginerii au creat cu adevărat o bijuterie.

avion transparent 1

Noul Airbus, ce va fi lansat în 2050, e prevăzut cu fuselaj din fibră de carbon şi aliaje secrete, uşi trapezoidale (compania a refuzat să dezvăluie de ce a schimbat şi forma uşilor) şi nu vor mai exista clasificările de acum: clasa 1, economic sau business, ci aparatul de zbor va fi dotat cu trei segmente: smart tech, vitalizing zone şi interaction zone. La primul segment, pasagerii au acces la tehnologie de ultimă generaţie, inclusiv ecrane virtuale. În ceea ce priveşte al doilea segment, este vorba despre o plasare a pasagerilor într-o zonă transparentă a avionului, unde se pot bucura de privelişte.

În partea interactivă, e vorba despre socializarea călătorilor şi astfel le sunt puse la dispoziţie un bar şi o zonă de joacă (golf virtual sau gimnastică). Scaunele din întregul avion sunt inteligente, se adaptează la forma corpului şi reţin energia emisă de mişcările trupului, transmiţând- o spre aparatura de la bord. Airbusul din 2050 va fi cel mai puţin poluant aparat de zbor din lume. Un exemplar va costa aproximativ 500.000.000 de euro.

 

 

blank