International, Stiri

Cum vine asta?! Să-ţi anunţi nunta, după ce ai făcut-o, cu poze pe Twitter!

O vedetă s-a măritat în secret, nici măcar familia n-a participat!

nunta 1

Kelly Clarkson s-a căsătorit cu managerul de talente Brandon Blackstock în cadrul unei ceremonii care a avut loc weekendul trecut în statul Tennessee, informează Reuters.

Informaţia a fost confirmată, luni, chiar de cântăreaţa în vârstă de 31 de ani, prin intermediul unei fotografii ce a fost inclusă într-un mesaj postat pe Twitter.

„Sunt oficial doamna Blackstock. Ne-am căsătorit ieri la Blackberry Farms în Tennessee, cel mai frumos loc dintre toate”, a declarat Kelly Clarkson.

nunta

Cântăreaţa născută în Texas a purtat o rochie de mireasă creată de designerul britanic Alice Temperley. Fotografia care îi prezintă pe cei doi tineri căsătoriţi a fost realizată în faţa unui pod.

Kelly Clarkson şi Brandon Blackstock au o relaţie de la începutul anului 2012 şi s-au logodit la sfârşitul anului trecut.

blank