Social, Stiri

Cum știi că ai devenit captiv în lumea virtuală?

Suntem conectaţi prin tehnologie cu mai mulţi prieteni ca oricând. De ce, atunci, unii dintre noi se simt tot mai izolaţi?

lumea-virtuala-667x444

Cum reacţionezi dacă pleci în pauza de masă şi, după ce ai ieşit din birou, îţi dai seama că ai uitat să-ţi iei telefonul? Nu-i aşa că te întorci în graba mare după el? De ce? Ideea era că mergi ca să mănânci. Poate şi ca să mai schimbi o vorbă cu colegii care te însoţesc. Atunci, ce să faci cu telefonul?

În realitate, pauza de masă e aşa: fiecare, cu telefonul lui. Cât staţi la rând să vă comandaţi mâncarea, fiecare îşi verifică e-mailul, o dată sau de două ori. Imediat ce v-aţi aşezat la masă, ritualul se repetă scurt. Chiar dacă aţi început deja un subiect de discuţie, fiecare este cu urechile la cel care vorbeşte, dar cu ochii şi cu mintea la telefon. Dai din cap mecanic: „Da, da…“, însă nu prea ştii ce ţi s-a spus. Nimeni nu se supără, pentru că e considerat normal, toată lumea face aşa. Iar dacă sună telefonul în timp ce mănânci, nu-i aşa că înghiţi nemestecat ca să poţi răspunde?

Cu cât avansează tehnologia, cu cât mai sofisticate sunt terminalele gen smartphone sau tabletă, cu atât mai intens ne solicită timpul şi atenţia. Acum toată lumea ştie că te poate accesa, chiar dacă eşti pe drum, la film sau în baie. (Vrei să spui că nu ţii telefonul pe marginea căzii?) Şi nu poţi să te scuzi: „Dragă, eram pe drum, n-am auzit când m-ai sunat.“ Adică poţi, dar asta, în clipa – cât mai iute cu putinţă – în care suni înapoi. Şi nu mai e vorba de o simplă convorbire de câteva minute. Acum, cu o mână pe bara din autobuz, cu sacoşa tăindu-ţi circulaţia pe antebraţ, trebuie să deschizi fişiere, să analizezi şi să înţelegi, să trimiţi răspunsuri…

Nu ai nici un moment al tău, în care să fii lăsată în pace. Nici noaptea, de multe ori, pentru că atunci intră mesajele de sărbători, de ziua ta, ofertele de la bancă sau de la compania de telefonie.

Ești conectată cu toți, în afară de cel de lângă tine

Când eşti la volan, ţi se întâmplă să te claxoneze cei din spate pentru că s-a făcut verde şi tu n-ai pornit, ocupată fiind cu citirea mesajului pe care tocmai l-ai primit? Cel puţin, nu face asta în mers!!

Iar atunci când ajungi acasă, nu-i aşa că, mai întâi, copilul tău termină mesajul pe care-l scrie pe net şi abia apoi iese să te întâmpine? Şi, în timp ce vă povestiţi ce a făcut fiecare peste zi, stă, de fapt, cu urechea aţintită spre calculator şi brusc dispare, ca să răspundă la mesajul care tocmai i-a intrat? Sau, şi mai rău, joacă ceva cu căştile pe urechi şi se sperie îngrozitor când intri în camera lui, pentru că nu te-a auzit venind.

Cât despre serile în familie… Iarăşi, fiecare cu reţeaua lui de comunicare / informare / divertisment. Fiecare în colţul lui, conversaţia se reduce la minimum necesar, tinzând asimptotic spre zero. E un paradox cum comunicarea la distanţă ne acaparează în detrimentul comunicării cu cei prezenţi fizic lângă noi.

Degeaba auzi ploaia răpăind pe acoperiş: dacă internetul spune că e soare, umbrela rămâne acasă. Dicţionarele şi enciclopediile tipărite nu mai au nici o trecere: Google decide în toate privinţele. Iar dacă găseşti informaţii contradictorii, o alegi pe cea care apare mai frecvent. Hainele nu se mai probează, pentru că se comandă online. Nici la doctor nu te mai duci, pentru că-ţi găseşti şi diagnosticul, şi tratamentul pe internet. Nu-i aşa?

Dacă în cazul tău nu-i aşa, felicitări: mai ai o şansă! Rezistă, rezistă cât poţi!

Un clişeu în conversaţie este cel privitor la timpul petrecut de copii în faţa calculatorului. Ca şi cum noi n-am avea nici o vină. Să recunoaştem, părinţii tind să înlocuiască suzeta cu tableta. Când n-ai timp de el, i-o pui copilului în braţe şi îl laşi să prindă păsărele, să hrănească monstruleţi, să adune trofee…

Nu trebuie să vezi doar partea rea: asemenea jocuri îi pot dezvolta spiritul de observaţie, viteza de reacţie, abilitatea de a calcula şi optimiza. Mai târziu, pe măsură ce creşte, jocurile vor fi mai complexe şi mai inteligente. Te va surprinde într-o zi cu cunoştinţele lui de mitologie sau de istorie medievală, cu viziunea despre administrarea unui întreg oraş. (Nu vorbim aici despre jocurile cu violenţă, care sunt un rău în sine.)

Toate ar fi bune şi frumoase dacă n-ar fi vorba despre ore întregi petrecute ghemuit pe scaun sau pe covor, cocoşat şi din ce în ce mai încordat asupra tabletei sau a tastaturii. Şi dacă n-ar fi răspunsurile monosilabice şi refuzul de a se întrerupe din joc pentru a veni la masă. La un moment dat, punctajul devine mai important decât funcţiile vitale.

Dacă vrei să-ţi recâştigi copilul, fă în aşa fel încât să fii mai interesantă decât tableta: vorbeşte cu el. Află care-i sunt preocupările, la ce se gândeşte, ce întrebări îşi pune şi ce idei îi trec prin minte. Ascultă-l, vorbeşte cu el despre ceea ce i se pare lui interesant, nu numai despre eterna şcoală…

EŞTI DEPENDENTĂ DACĂ…

● Minţi atunci când spui cât timp petreci online.

● Intri în panică atunci când n-ai semnal sau ţi se descarcă telefonul.

● Intri pe Facebook înainte de culcare, şi/sau imediat ce te trezeşti.

● Nu pui niciodată telefonul pe «silent».

CUM SĂ TE ELIBEREZI

● Impune regula «fără telefon la masă».

● Limitează timpul pe care-l petrec copiii tăi pe calculator sau tabletă.

● Stabileşte o zi în care să nu folosiţi tehnologia informatică.

● Lasă-ţi telefonul acasă ori de câte ori poţi.

● Începând de la masa de seară, lăsaţi deoparte tehnologia.

● Stabileşte o anumită oră la care să verifici e-mailul personal şi reţelele de socializare.

blank