Life, Stiri

Cum sa ai machiajul perfect

45 (3)

Femeile se uita, adesea, cu ochi critici la alte reprezentante ale sexului frumos care dau gres in machiaj. Totusi, cat de bine stiu regulile unui machiaj reusit pentru a-si permite sa critice?!

Chiar daca, teoretic, sunt puse la curent cu bazele machiajului, orice femeie poate da gres in fata oglinzii. Spre exemplu, sa iasa pe strada fara a-si da seama ca fondul de ten aplicat pe fata se termina brusc sub mandibula, creand un efect neplacut estetic intre chip si gat. Iata cum pot fi evitate astfel de situatii!

Alegerea fondului de ten

Indicat este sa-ti cumperi un fond de ten dupa ce l-ai testat la lumina naturala. Dar, pana una alta, acest produs de make-up se cumpara din interior, din magazine inchise, nu din spatii deschise. Totusi, pentru a nu da gres, poti face in felul urmator: alege nuantele pe care vrei sa le testezi si aplica in zone diferite pe gat. Ulterior, iesi afara din magazin si cu o oglinda mica verifica cum arata fondul de ten intins pe gat la lumina zilei. Doar asa iti poti da seama care este nuanta care iti “imbraca” cat mai putin vizibil pielea, mascandu-ti doar imperfectiunile fara sa-ti “zugraveasca” fata. Abia dupa acest mic test intoarce-te la magazin si achizitioneaza-ti fondul de ten.

Umplerea sprancenelor

Sprancenele frumos pensate, uniforme ca linie si cromatic, pot face diferenta intre un chip placut la vedere si unul care lasa de dorit estetic. Pana una alta, sprancenele sunt precum coafura: ambele incadreaza fata. Dupa un pensat profesionist, multe femei au nevoie de ceva in plus pentru a-si umple sprancenele, mai ales daca acestea sunt usor mai rare sau prezinta goluri pe alocuri. Ce alegi? Creionul de sprancene sau fardul de sprancene? Recomandat este fardul! Creionul risca sa ti le contureze in mod excesiv, rigidizandu-ti chipul. In schimb, fardul, care trebuie ales intotdeauna intr-o nuanta mai deschisa decat culoarea firelor de par din sprancene, iti contureaza linia fara a-ti rigidiza lookul.

Aplicarea blush-ului cu reflexe bronz

In momentul in care alegi un blush cu refleze bronz, o faci in mod clar pentru a radia. Insa nu poti radia doar in obraji. Spre deosebire de alte nuante de blush, cel cu reflexe de bronz trebuie aplicat si pe toata fata, dar cu limita. In timp ce aplicarea pe obraji este mai accentuata, si in zona T a fetei – frunte, puntea nasului si barbie – este necesara o aplicare foarte discreta. Aceasta tehnica este folosita de make-up artistul Mally Roncal din SUA, care le are printre cliente pe Angelina Jolie, Jennifer Lopez, Rihanna si pe Beyoncé.

Anticearcanul potrivit

Anticearcanul care acopera cel mai bine cercurile vinetii de sub ochi este cel cu o nuanta mai deschisa decat cea a tenului. Daca anticearcanul este aceeasi nuanta, atunci acoperirea cearcanelor nu va fi eficienta.

Creme hidratante nuantatoare

Pentru machiajul de zi sunt mai potrivite cremele hidratante nuantatoare. Acestea practic au o doza redusa de fond de ten, intra bine in piele si uniformizeaza nuanta pielii, mascand imperfectiunile fara a oferi aspectul de machiaj “greoi” precum o poate face fondul de ten.

Evitarea obrajilor de clovn

Pentru a aplica blush-ul corect, zambeste. Doar asa vei putea diferentia pometii de restul chipului si vei aplica blush exact acolo unde trebuie. Nu exagera cu blush-ul, mai ales daca lumina in incaperea in care te machiezi nu este foarte buna, caci afara, la lumina zilei, s-ar putea sa arati ca un mic clovn.

Evitarea genelor-paianjen

Prea multa mascara poate crea efectul de gene-paianjen, prin alipirea lor. Aplicarea mascarei se face in doua randuri, dar pentru a nu-ti incarca genele cu acest produs de make-up sterge usor peria de marginile recipientului pentru a scapa de excesul de mascara. Totodata, imediat dupa aplicare poti sa-ti piepteni genele cu un piaptan special.

Atentie la rujul inchis la culoare

Doar femeile care au buzele groase ar trebui sa foloseasca rujuri inchise la culoare, caci ele “subtiaza” usor buzele. Asadar, femeile care nu sunt inzestrate cu buze groase de la natura ar trebui sa le evite!

Aplicarea pudrei pe o fata ridata

Femeile trecute de o anumita varsta, carora le-au aparut riduri, tind sa evite pudra. Insa lor chiar le este recomandata folosirea ei dupa aplicarea fondului de ten sau a cremei hidratante nuantatoare, pentru ca pudra umple liniile fine, uniformizand tenul. Insa atentie la cantitatea aplicata! Nu trebui sa exagerati cu pudra.

Fondul de ten se aplica si pe gat

Se intampla adesea ca unele femei sa aiba fond de ten aplicat vizibil pana la linia de definire a mandibulei, dar nu si pe gat. Ei bine, fondul de ten trebuie sa se estompeze treptat, aproape fara sa-ti observi, si pe gat, nu doar pe fata.

blank