Majoritatea distincţiilor au fost acordat din iteresele politice ale unor state

 Ceauseasca (2)

Prin anii ’80, pe când Elena Ceauşescu se implica tot mai mult în activitatea ştiinţifică a ţării având, e drept, şi titlul de academician, circula această glumă: Adi Ceauşescu şi nu Elena. Savanta chiar credea că e la înălţime, iar pentru a motiva zelul ei în cercetare, punea la înaintare zecile de titluri, premii, grade universitare, studii, invenţii, proiecte de cercetare pe care era trecut numele ei şi la care contribuiseră şi “colegii cercetători”ai domniei sale. Chiar dacă mulţi oameni sunt în temă cu activitatea acesteia pe tărâm ştiinţific, puţini ştiu şi ce titluri sau premii internaţionale a primit… Prin acestea, enciclopediile ştiinţifice româneşti o prezintă pe Elena Ceauşescu ca un savant mai important decât un laureat Nobel în chimie (domeniul său de “excelenţă”), scrie jurnalul.ro.

Mai mult, într-un interviu acordat lui Viorel Sălăgean, profesorul universitar Paul J. Flory, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, a făcut referiri pozitive la adresa Elenei Ceauşescu…În baza de date ISI-web of knowledge, ea apare şi astăzi cu 35 de articole în reviste cotate internaţional, totalizând mai bine de 90 de citări. Astfel, cu ajutorul cercetătorilor de la Institutului Central de Chimie ICECHIM, expresia utilizată atunci de “savantă de renume mondial” ajunsese să aibă o acoperire.

Iată “patalamalele” şi “onorurile” primite de Elena Ceauşescu de la instituţii de ştiinţă prestigioase ale lumii: membru de onoare al Societăţii Internaţionale de Chimie Industrială, Franţa 1970; membru activ al Academiei de {tiinţe din New York, 1973; membru de onoare al Institutului American al Chimiştilor (A.I.C.), 1973; membru de onoare al Societăţii de Ştiinţă a Polimerilor, Japonia, 1975; membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din statul Illinois, SUA 1978; membru (fellow) al Institului Regal de Chimie din Londra, 1978; Profesor Honoris Causa al Institutului Politehnic al Londrei Centrale, 1978; membru titular şi membru al Comitetului de Onoare al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere, 1981. Şi acestea sunt doar câteva selectate. La categoria ordine şi medalii româneşti şi străine: medalia de aur “Marie Curie” şi medalia de aur jubiliară a Institutului de relaţii internaţionale din Roma (1980); insigna de aur a Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere (1981). În ce priveşte invenţiile: procedeu şi instalaţie pentru obţinerea polimerilor (1962); procedeu pentru polimerizarea izoprenului diluat (1964) şi multe alte invenţii (nu le mai trecem din lipsă de spaţiu – n. red.) datate 1965, 1969, 1970, 1971, 1972, 1978, 1079, 1980, 1981, până la Revoluţie. Lucrările sale de cercetare în domeniul chimiei au fost publicate la edituri prestigioase din Occident, inclusiv de la Moscova. În anul 1984 ele ajung să fie traduse şi în SUA: “Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”. De asemenea, este trecută în The International Who’s Who, Londra, Europa Publications Limited pe anii 1979-1980 şi 1980-1981, dar şi în Who’s Who in Science in Europe, Guernsey, Francis Hodgson (1978).

Ca om de ştiinţă, tovarăşa este prezentată ca desfăşurând cercetări fundamentale în domeniul sintezei compuşilor macromoleculari, în special al elastomerilor. Preşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. Doctor în chimie cu teza de doctorat “Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”. Membru al Academiei RSR din 1974. “Ca preşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie organizează şi îndrumă institutele de ştiinţă, peste 200 de unităţi din reţeaua de cercetare a ţării. Conduce şi coordonează direct activitatea de cercetare şi dezvoltare în domeniul chimiei şi de introducere a tehnologiilor moderne în industria chimică. Director al Institutului Central de Chimie (1970-1980), preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului Central de Chimie din 1980”, se arată într-una din enciclopediile ştiinţifice româneşti. Iată şi a doua serie de titluri şi premii internaţionale: membru de onoare al Colegiului chimiştilor şi inginerilor chimişti din Costa Rica, 1973; membru de onoare al Consiliului Universitar şi al Consiliului de Conducere al Universităţii Centrale din Ecuador, 1973; membru de onoare al Institutului Ecuadorian de {tiinţe Naturale (1973); membru de onoare al Şcolii de Ştiinţă a Informaticii din cadrul Universităţii Centrale din Ecuador (1973); profesor onorific al Universităţii Naţionale de Inginerie din Lima, 1973; Doctor Honoris Causa al Universităţii din Buenos Aires, 1974; Doctor Honoris Causa al Universităţii de Sud – Bahia Blanca, Argentina, 1974; Doctor Honoris Causa al Universităţii Feminine din Manilla, Filipine, 1975; membru de onoare al Societăţii de Chimie din Mexic, 1975; Doctor Honoris Causa al Universităţii din Yucatan, Mexic, 1975; Doctor Honoris Causa în Ştiinţe al Universităţii din Teheran, 1975; membru corespondent al Academiei din Atena, 1976; membru de onoare al Academiei de Arte şi Ştiinţe din Ghana, 1977; distinsă cu placheta de argint a Facultăţii de {tiinţe din Kuweit, 1976; membru asociat al Institutului Egiptului, 1977.

1975_Elena_Ceausescu_Honoris_Causa_Manilla

Elena Ceauşescu, remarcată de un laureat Nobel în chimie

Întorcându-ne la remarca laureatului Nobel despre care am pomenit mai sus, vă reamintim că într-un interviu acordat lui Viorel Sălăgean, cunoscutul om politic de după Revoluţie, profesorul universitar Paul J. Flory, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, vorbeşte în termeni elogioşi despre Elena Ceauşescu. Ocazia cu care o face? Acesta onorase invitaţia de a participa în România la Congresul Internaţional de Chimie Macromoleculară, desfăşurat la Bucureşti în toamna anului 1983. Flory a primit în 1974 onoranta distincţie (Nobel) pentru cercetările sale fundamentale în domeniul chimiei macromoleculare. Iată ce spunea el: “Un om de ştiinţă dacă este sincer faţă de el şi faţă de lumea în care trăieşte, înseamnă că el este în acelaşi timp şi liber… Este bine, este minunat că oamenii de ştiinţă se întâlnesc şi discută, schimbă opinii, împărtăşesc realizări şi preocupări, aşa cum s-a întâmplat la Congresul internaţional de chimie macromoleculară desfăşurat în capitala României. Mi-a făcut plăcere să o întâlnesc acolo pe doamna academician Elena Ceauşescu, distins om de ştiinţă în domeniul chimiei, după cum am fost bucuros să discut la Bucureşti cu sute de oameni de ştiinţă de prim rang din lumea chimiei, sosiţi din 40 de ţări”, a spus Paul J. Flory. Dacă acesta şi-ar fi respectat rangul ar fi putut evita remarca. Ori el s-a coborât în a o peria pe prima doamnă a ţării la acea vreme, om de ştiinţă printre altele. Aşadar, Elena Ceauşescu reuşise să aducă în capitală toată floarea cea vestită a chimiei mondiale. Cum anume? Evident, prin intermediul cercetărilor români de vârf, al colegilor, dar foarte posibil şi plătindu-i foarte bine pentru a fi prezenţi într-o Românie cenuşie în care şurubul era prea strâns pentru populaţie, Casa Poporului mai avea puţin şi avea să fie înălţată. Populaţia stătea în întuneric şi nu avea apă, curent electric şi doar două ore la televiziunea naţional, singurul post ce îl puteau prinde oficial românii în acel an 1983. Aşadar, numai de manifestări ştiinţifice planetare nu-i ardea românului de rând la acea vreme. Mai mult, oamenii de ştiinţă fiind la curent cu realităţile româneşti ale vremii, ar fi putut boicota prin neprezentare manifestarea. Ori aceştia nu au făcut-o.

Vicepreşedintele Academiei Române spune că ţările ce acordau acele importante premii Elenei Ceauşescu aveau interese în România. Am încercat să aflăm cum de a fost posibil acest lucru. Mai ales că mare parte din ele provin de la instituţii ştiinţifice mondiale de prim rang. Mai mult, primul brevet de invenţie a soţiei dictatorului provine din anul 1962, an în care Ceauşescu nu ajunsese încă la putere. Dintr-un scurt interviu cu vicepreşedintele Academiei Române, prof. Bogdan Simionescu, reiese că majoritatea au fost acordate datorită unor interese ale ţărilor de provenienţă ale institutelor şi forurilor ştiinţifice respective în ce priveşte relaţiile cu România. Inclusiv de speţă comercială. Cu alte cuvinte, titlurile şi premiile savantei de renume mondial le-au plătit tot românii, din banii lor, prin acceptarea unor concesii financiare în schimbul acestor înalte titluri ce conturau în mod spectaculos profilul ştiinţific de academician al Elenei Ceauşescu.

„Erau state care obţineau de la România diverse concesii comerciale. Ceauşescu a vizitat de-a lungul anilor circa 150 de ţări. Dânsa vroia să obţină titlurile acestea. Însă amintiţi-vă că inclusiv Regina Marii Britanii i-a primit, aşadar primau interesele politice şi comerciale”, spune acad. Simionescu.

 

 

 

Citeste si...  Victor Ponta, propunere-şoc: Parlamentarii să nu deţină mai mult de DOUĂ MANDATE consecutive