Life, Stiri

Cum poţi să-ţi păstrezi fermitatea sânilor?

Iată cinci trucuri simple, la îndemâna oricărei fete!

sani fermi

 Femeile se luptă, pe măsură ce trec anii, împotriva efectelor pe care gravitatea, dieta, sarcinile și stilul de viață le au asupra sânilor. Evident, fermitatea și elasticitatea sunt lucrurile către care tindem cel mai mult, așa că descoperă care sunt metodele care te pot ajuta:

1. Sutienul potrivit

Cel mai important lucru este alegerea unui sutien potrivit atât în circumferință, cât și la măsura cupei. Mai mult, nu renunța niciodată la sutien atunci când faci sport și, în perioada sarcinii, alege un sutien susținut cu sârme, care nu permite mușchilor să se lase.

Merită să investești în sutiene mai scumpe, dar care ți se potrivesc și care îți susțin perfect bustul.

2. Ce să mănânci pentru sâni fermi

Unul dintre motivele pentru care bustul își pierde fermitatea îl reprezintă dieta nesănătoasă. Vitaminele și o dietă sănătoasă pot face minuni! E important să consumi alimente bogate în vitamine E și vitamina D, care îți păstrează pielea sănătoasă. Acizii Omega-3 sunt extrem de benefici, putând reduce riscul unui cancer mamar. Dieta ta ar trebui să conțină semințe și nuci, morcovi, legume verzi, pește, legume integrale și multe roșii.

Din păcate, pielea fumătoarelor e mai uscată, și acest viciu poate avea efecte neplăcute și asupra sânilor, pielea pierzându-și, în timp, elasticitatea.

3. Elasticitate ajutată de cremă și masaj

Pentru a-ți păstra bustul în cea mai bună formă, se recomandă masajul regulat, cu mișcări circulare, în sensul acelor de ceas și invers. Dacă poți face acest lucru timp de 10 minute pe zi, acest mic gest îți va îmbunătăți circulația sângelui, și se recomandă să folosești uleiul de migdale sau gelul de aloe vera. Te ajută foarte mult și aplicarea zilnică a unei creme de corp puternic hidratantă.

4. Greutate – în echilibru

E foarte important să nu apelezi la diete care te fac să scazi rapid în greutate, la fel cum nu e deloc bine să iei în greutate brusc. Toate dietele de tip yo-yo, în care scazi rapid în greutate numai pentru a pune toate kilogramele la loc duc la întinderea repetată a pielii și îți afectează elasticitatea sânilor. E important și ca după nașterea unui copil să nu pierzi rapid toată greutatea din timpul sarcinii, fiind de preferat o revenire lină la kilogramele de dinainte.

5. Fără sport nu se poate

Exercițiile fizice nu afectează doar felul în care arată sânii, ci și postura ta, iar un spate drept te va ajuta să arăți mai bine din toate punctele de vedere. Toate exercițiile care lucrează mușchii pectorali, mergând de la flotări și până diferite exerciții cu gantere de dimensiuni mici te vor ajuta. Există numeroase variații, dar e bine să faci câte 3 seturi a 15 repetiții pentru fiecare exercițiu.

blank