Featured, Medical

Cum poţi îmbunătăţi CALITATEA AERULUI din casă şi ce AFECŢIUNI pot apărea

Aţi observat că petrecem din ce în ce mai mult timp în interior din cauza vieţii agitate pe care o trăim? Aerul pe care îl inhalăm poate fi de 2 până la 5 ori mai poluat decât cel exterior, conform unui raport al Agenţiei de Mediu a SUA.

Mai mult, în ultima perioadă, s-a constatat o creştere alarmantă a concentraţiei de alergeni, chiar şi de 200%, în clădirile ai căror pereţi au fost placaţi cu polistiren şi care au ferestre PVC care împiedică o bună ventilaţie. Acest lucru ne afectează starea de sănătate şi starea generală de confort, iar în cazul expunerii îndelungate este posibil să apară sindromul clădirii bolnave.

Conform “Healthy Homes Barometer 2017 – Buildings and Their Impact on the Health of Europeans”, 2,2 milioane de europeni suferă de astm bronşic ca urmare a condiţiilor improprii în care locuiesc, iar anual se cheltuiesc circa 40 milioane euro pentru tratarea astmului şi a altor afecţiuni bronho-respiratorii.

În casă cu duşmanul – poluanţii din aerul interior

Poluanţi fizici – umiditatea excesivă, radonul, praful, fibrele (în special de azbest), câmpurile electrice şi magnetice, etc. pot cauza cele mai diverse simptome, de la uscăciunea căilor respiratorii, la pierderi de memorie şi dificultăţi de concentrare până la boala canceroasă.

Poluanţi biologici – microbii, viruşii, bacteriile, polenul şi mirosurile care se dezvoltă în aerul interior şi care provin de la fiinţe umane, animale de casă, acarieni, gândaci, plante de interior, mucegai etc. pot provoca alergii, afecţiuni ale căilor respiratorii.

Poluanţi chimici – Compuşii Organici Volatili (COV) sunt parte integrantă din mediul nostru ambient, fiind emişi de materiale de construcţii, lacuri şi vopsele, mobilier din PAL, produse de curăţenie, mochetă etc. Efectele poluării chimice asupra stării de sănătate sunt multiple şi merg de la simpla percepţie senzorială la efecte foarte grave, care pot afecta sistemul respirator, sistemul nervos sau gastro-intestinal. Anumiţi poluanţi chimici – de exemplu, formaldehida, sunt încadraţi chiar în categoria substanţelor cancerigene.

 

4 sfaturi simple pentru un mediu ambiant sănătos:

– Aerisiţi zilnic, cel puţin 15 minute

– Folosiţi vopsele pentru pereţi, lemn şi metal pe bază de apă, fără miros şi fără formaldehidă şi COV, preferabil cu etichetă ecolabel

– Eliminaţi umezeala şi orice sursă de mucegai

– Evitaţi produsele de curăţenie, odorizantele de cameră, detergenţii cu miros puternic şi cu concentraţie mare de COV

Foto: Hepta

blank