Showbiz, Stiri

FOTO: Cum l-a primit nașul Pepe pe finul Connect-R

În jurul orei 14.00, mirele a plecat de acasă de la tatăl lui, spre casa nașilor. În mașina roșie, un Ford de epocă, Connect-R a fost atracția zilei pe străzile din Capitală. L-au remarcat nu doar ceilalți participanți la trafic, dar și polițiștii, care i-au acordat prioritate, și pietonii, care mai-mai că se urcau pe mașina lui la semafor, ca să-l felicite. Bucuros, dar și emoționat în același timp, solistul a ajuns acasă la nași, în Pipera.

dsc_3964

Pepe și soția lui, Raluca, erau pregătiți. Poarta a deschis-o chiar nașul, dar în ușa casei se vedeau, nerăbdătoare, și nașa Raluca, și fiica celor doi, Maria (2 ani). Nu putem trece cu vederea un alt amănunt! În fața casei lui Pepe era pregătită și o găleată roșie, cu care alaiul adună bani, pe drum, o altă tradiție interesantă folosită la unele nunți.

După mai bine de o oră, alaiul nunții și-a continuat traseul. Nașii și mirele au ajuns la hotelul din Pipera unde de dimineață până la 15.00 s-a gătit mireasa. În jurul orei 16.00, mirii și nașii au pornit spre biserică.

 

blank