Cultura, Stiri

Cum l-a întâlnit maestrul Radu Beligan pe mentorul său, Alexandru Giugaru

Radu Beligan, la 94 de ani, a făcut o scurtă incursiune în trecutul său fabulos, povestind despre cele mai importante persoane întâlnite în viaţa sa.

Radu Beligan, un senior al sceneiO apariţie insolită, Radu Beligan a acceptat să acorde un interviu, lăsându-se interogat despre începuturile sale în teatru. Încetişor, cu pauze dese de concentrare, maestrul a dat dovadă din nou de tact, de iubire şi de generozitate. Însă pentru el a fost destul de dificil să rezume o viaţă, aproape un secol de istorie proprie, într-o singură oră.

„Am făcut doi ani la Conservator şi eram deja cunoscut. Victor Ion Popa m-a chemat să jucăm în trupa lui, în teatrul Muncă şi Voie Bună, care era în Deal, în Dealul Spirii. Acolo l-am cunoscut pe marele actor Alexandru Giugaru. Ce iubit om! M-a luat lângă el să mă hrănească ca lumea.

Directorul se temea că voi da banii pe cărţi şi n-am să mai mănânc şi am să mor de foame.

Eram în Piatra Neamţ şi bate Alexandru Giugaru la cuşeta mea şi zice: costelivule, te-ai spălat? Hai, mergem! Şi am luat-o la gară. Giugaru ştia tot grătaragii Moldovei, făcuse multe turnee cu Constantin Tănase. Ne-a dus la un local şi pe o masă întinsă era tot ce se poate imagina mai bun pe lumea asta. Nu am putut să mănânc mare lucru. După un timp mă întreabă: ce vrei? să mergem sau să rămânem la prânz aici?”, şi-a amintit, amuzat, maestrul.

„O întâlnire definitorie a fost cu profesorul de franceză, Popa, frate cu dramaturgul Victor Ion Popa. Omul acesta m-a învăţat limba franceză. Nu pot să-ţi spun cum a reuşit să învăţ aşa de bine, ce fel de metodă avea?
Când am terminat liceul ştiam deja franceză ca un francez. Aceasta mi-a deschis, mai târziu în viaţă, drumul la care n-aş fi avut acces altfel.
În degringolada instalării regimului comunist, faptul că ştiam limba franceză m-a ferit de persecuţii, să fiu folositor, să am o carieră diplomatică.
România era mai izolată decât Albania, am deţinut trei mandate la rând în funcţia de preşedinte al Institului Internaţional de Teatru. După care mi s-a acordat onoarea pe viaţă”, mai povesteşte Radu Beligan.

Despre o altă întâlnire antologică care s-a transformat în prietenie pe viaţă îl are ca subiect pe marele dramaturg Eugen Ionescu.

„L-am cunoscut în Japonia, pe Eugen Ionescu, dar nu ne-am mai despărţit. A fost voiajul acela plătit de teatru. Ne-am împrietenit tare mult acolo. Mai târziu, când am făcut „Rinocerii” la Teatrul de Comedie am fost cu spectacolul la Paris şi Ionescu a declarat că am fost cel mai bun interpret pe care l-a avut. Am fost prieteni ani de zile, ne scriam mereu”.

Dacă a avut un succes memorabil pentru el, ca artist, lui Radu Beligan i-a venit în minte turneul moscovit: „Cred că unul din lucrurile reuşite a fost turneul de la Moscova, cu „Revizorul”. Acolo piesa era ştiută de şcolari pe dianafară. Le-a plăcut atât de mult cum am jucat personajul principal, încât le-a venit ideea nebunească să merg la marele lor teatru şi să spun în româneşte rolul. Bineînţeles că n-am avut curaj să fac asta”.

Radu Beligan s-a născut în 1918 şi obişnuieşte să spună deseori că: „Sunt născut odată cu România mare. Eu nu pot să plec din România pentru nimic în lume. Sunt dedicat ei, legat ombilical de ea. Am primit oferte foarte bune, dar niciodată nu m-am gândit că aş putea pleca din România”.

După ce l-a cunoscut pe filosoful şi matematicianul Anton Dumitriu, care i-a vorbit pentru prima dată despre „Muntele Kogaion, centrul lumii hiperboreiene. Terra Miracol, un pământ binecuvântat de Dumnezeu”, Radu Beligan şi-a explicat foarte simplu alegerea lui de a rămâneîn ţară. A făcut asta pentr că „România este un tărâm binecuvântat!”.

Nu are regrete, decât regretul faptelor nefăcute. „O viaţă trăită frumos e tot ce poate dori un om. Eu am trăit pentru meseria mea şi asta mi-a afectat de multe ori viaţa personală. Soţia şi copiii mei ar putea să-mi reproşeze că nu am fost de multe ori lângă ei că eram prea mult absorbit de muncă. Am pus întotdeauna teatrul pa primul loc. Nu am fost întotdeauna cel mai bun soţ şi nici cel mai bun tată. Totuşi cred că moştenirea spirituală pe care o las, o las lor, familiei”, a întărit amestrul Radu Beligan.

„M-am născut într-o casă cu cărţi, singura casă din sat care avea o bibliotecă. Mi-am descoperit această meserie de propovăduitor al iubirii între oameni. Îmi iubesc atât de mult această ţară, încât nu se poate imagina această iubire.

Sunt un băiat plecat de la ţară, mergeam cu vaca cu picioarele goale. Vă imaginaţi că acest băiat a luat masa cu Regina Anglia. Nu există decât dorinţa de a munci, de a munci, de a fi din ce în ce mai bun ca să îţi atingi idealurile. Munca e totul. Nimic nu este imposibil în viaţă, totul se poate obţine dacă ai în tine suficientă forţă şi determinare ca să duci lucrurile până la capăt”, a conchis cu mare simplitate maestrul Radu Beligan, una din figurile proeminente ale teatrului românesc.
Irina Ştefănescu

 

blank