Barbatii sunt mai atrasi de femeile care seamana cu ei – prin prisma culorii ochilor, a parului, dar si a gropitelor din obraji si a altor trasaturi , se afirma intr-un studiu realizat de ei.
Multe studii au fost facute deja pentru a determina acele caracteristici care le fac pe femei sa fie considerate atragatoare din punct de vedere fizic. Cele mai multe dintre aceste studii se concentrau asupra trasaturilor care aveau legatura cu concentratia de hormoni si cu fertilitatea (coapse largi etc.).
Cercetatorii de la Institutul de Stiinte ale Evolutiei din Montpellier au avut o abordare diferita, interesandu-se de aceasta data de caracteristici care nu prezentau niciun avantaj evident din punctul de vedere al selectiei genetice, precum culoarea ochilor, grosimea buzelor si a genelor.
Doua ipoteze
Savantii au incercat sa evalueze doua ipoteze evolutive. Prima este ipoteza despre homogamie, un fenomen observat la numeroase specii de animale, care face ca anumiti indivizi sa aiba uneori tendinta de a alege partenere care le sunt apropiate din punct de vedere genetic – altfel spus, care le seamana.
Cealalta este ipoteza denumita „incertitudinea paternitatii”. Barbatii ar avea tendinta sa prefere, la femei, trasaturile recesive (pe cale de disparitie). Astfel, un barbat ar prefera ochii albastri sau buzele fine, care sunt caracteristici recesive in raport cu ochii maro sau buzele groase.
Teoria castigatoare
Savantii francezi au cerut mai intai unui numar de 100 de barbati sa aleaga din mai multe fotografii care prezentau chipuri feminine pe acelea pe care le considerau atragatoare. Rezultatele au aratat faptul ca barbatii aleg de preferinta chipurile cu care ei au in comun anumite trasaturi fizice.
In a doua etapa, savantii au analizat fotografiile unor cupluri reale, care aveau cel putin un copil, pentru a determina daca aceste preferinte genetice aveau o influenta asupra alegerii partenerului de viata. Rezultatele au aratat si in acest caz faptul ca partenerii de cuplu au mai multe trasaturi faciale in comun decat doi indivizi luati la intamplare din populatia totala. In schimb, datele obtinute nu au putut sa certifice ipoteza „incertitudinii parternitatii”.