Featured, Politic

Cum distruge PNL Coalitia de guvernare

Anunțul făcut de INS care a spus că anul trecut creșterea econimică a României a fost de 4,1%, iar bugetul pe acest an este construit pe o creștere economică de 4,5% a stârnit o reacție furtunoasă din partea purtătorului de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, relatează News.ro.

„Analfabeţii din PSD şi ALDE au primit în faţa astăzi măsura habarnismului lor economic. Cât de ‘pafarişti’ pot fi ca înaintea votării cu o întârziere de 3 luni a bugetului pentru 2019, să afle de la INS că şi ultima lor estimare de creştere economică pentru anul trecut trimisă în Parlament pentru fundamentarea bugetului este greşită?! Fundamentarea bugetului pentru acest an pleacă de la o creştere economică de 4,5% realizată în anul precedent iar INS a anunţat că această creştere a fost de 4,1%, în condiţiile în care PSD şi ALDE au prognozat la începutul anului trecut o creştere de 6,1%”, afirmă purtătorului de cuvânt al PNL, Ionel Dancă

În opinia sa, situaţia se va repeta şi în acest an pentru că, deşi condiţiile economice au fost deteriorate foarte mult de „populismele acestei guvernări anti-economice”, PSD şi ALDE prognozează o creştere economică de 5,5%, mai mare decât în 2018, iar Comisia Europeană anticipează pentru 2019 o creştere de 3,8%.

„Realitatea arată că avansul economiei româneşti în 2018 aproape s-a înjumătăţit faţă de 2017 şi tendinţa de frânare a economiei va continua şi în acest an ca urmare măsurilor criminale împotriva economiei adoptate de Guvernul PSD – ALDE. Sunt deja semnale clare din economia reală că după adoptarea Ordonanţei 114 şi în absenţa unui buget realist pentru 2019, incertitudinea şi impredictibilitatea domină economia românească, ceea ce va duce la o stagnare a economiei încă din primul trimestru. Efectele acestui climat nociv pentru economie creat de PSD şi ALDE se văd cu ochiul liber în creşterea dobânzilor şi a ratelor bancare, în deprecierea monedei naţionale şi noi scumpiri la gaze, energie electrică, alimente sau carburanţi. Pentru a opri drumul economiei româneşti spre dezastru, groparii economiei naţionale, Dragnea, Vâlcov şi Teodorovici trebuie să abroge imediat Ordonanţa 114, să oprească vanele deficitului bugetar şi să dea drumul la investiţii”, susţine purtătorul de cuvânt al PNL.

Economia românească a crescut anul trecut 4,1%, serie brută, faţă de 2017, arată primele estimări publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În noiembrie 2018, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a redus de la 5,5% la 4,5% estimarea privind creşterea produsului intern brut în 2018.

blank