International, Stiri

Cum comentează presa din străinătate primul tur al alegerilor prezidenţiale: „Jocul rămâne DESCHIS”

Premierul Victor Ponta a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit exit-poll-urilor, învingându-l pe principalul său contracandidat, Klaus Iohannis, cu care se va confrunta în turul doi, relatează presa internaţională, apreciind însă că jocul rămâne deschis.

cum-comenteaza-presa-din-strainatate-primul-tur-al-alegerilor-prezidentiale-jocul-ramane-deschis-282050

Agenţia REUTERS notează că premierul Victor Ponta a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit exit-poll-urilor, învingându-l pe principalul său contracandidat, Klaus Iohannis, un primar etnic german susţinut de două partide de dreapta, cu care se va confrunta în turul doi, la 16 noiembrie.

Sondajele efectuate la ieşirea de la urne arată că premierul şi primarul Sibiului se vor înfrunta în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial după ce nici unul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea din primul tur, relatează ASSOCIATED PRESS. Pe primul loc s-a clasat premierul Victor Ponta, un fost procuror a cărui popularitate nu pare să fi fost grav afectată de anchetele de corupţie care vizează membri ai partidului său, notează AP.

DEUTSCHE WELLE precizează că Ponta a promis că va reduce taxele şi va creşte pensiile, subliniind nevoia de a menţine relaţii bune atât cu Uniunea Europeană, cât şi cu China. El a anunţat de asemenea, recent, creşterea cu 10 la sută a salariilor în sectorul sanitar, mărindu-şi popularitatea.

Potrivit agenţiei germane DPA, campania pentru turul doi ar urma să se concentreze tot pe corupţie, o problemă care afectează România şi îi aduce critici din partea Uniunii Europene. În plus, Ponta şi Iohannis ar urma să profite de timpul rămas pentru negocieri cu unii dintre contracandidaţii lor de la scrutinul de duminică.

Promisiunile lui Ponta de a îmbunătăţi nivelul de trai prin salarii şi pensii mai mari l-au ajutat să depăşească scandalurile de corupţie şi spionaj care au umbrit campania electorală, notează BLOOMBERG, adăugând că victoria sa nu a fost suficientă pentru a câştiga alegerile din primul tur. „Lupta din runda finală va fi destul de strânsă”, a declarat pentru Bloomberg Cristian Ghinea, de la Centrul Român de Politici Europene. „Iohannis încă mai poate recupera diferenţa. Dacă până astăzi aş fi pariat pe o victorie clară a lui Ponta, acum nu mai sunt atât de sigur”, a adăugat el.

Într-un articol cu titlul „Victor Ponta pe primul loc la prezidenţiale, jocul rămâne deschis”, AGENCE FRANCE PRESSE notează că duelul dintre Ponta şi Iohannis se anunţă mai strâns decât se preconiza.

„Jocurile pentru turul doi nu sunt făcute, multe depind de indicaţiile pe care le vor da candidaţii eliminaţi după primul tur”, a declarat pentru AFP sociologul Mircea Kivu, în opinia căruia fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei ar urma să le ceară simpatizanţilor săi să voteze cu Iohannis, iar fostul premier Călin Popescu Tăriceanu cu Ponta.

AFP relatează şi despre incidentele înregistrate la unele secţii de votare din străinătate, în special la Paris, Londra şi Viena, unde alegătorii aşteptau la cozi pentru a putea vota, şi aminteşte că în 2009, actualul preşedinte Traian Băsescu a câştigat cel de-al doilea mandat datorită sufragiilor românilor din străinătate.

blank