IT&C, Stiri

Cum arată primul telefon cu autonomie ,,infinită”!

Cine nu şi-a dorit un telefon independent de…  încărcător

tag_heuer infinite

După alte câteva incursiuni destul de reuşite în domeniul telefoanelor exclusiviste, TAG Heuer anunţă un model cu ,,rezervă de energie perpetuă”, scrie playtech.ro.

Este incredibil ce se poate realiza în momentul în care banii nu sunt o problemă, iar cea mai recentă creaţie a celor de la TAG Heuer este o dovadă clară a acestei realităţi.

Telefonul din imaginea de mai sus poartă numele de TAG Heuer Meridiist Infinite şi este foarte probabil să aibă un preţ destul de apropiat de 10.000 de dolari. Pe lângă diverse feluri de piele de crocodil, este construit dintr-o combinaţie de titan clasa 5 şi fibră de carbon. Va fi realizat ca un omagiu adus cronografului pentru maşini şi avioane ,,Time of Trip” patentat de companie în 1911. Disponibil într-un număr limitat de 1911 bucăţi, va intra în istorie ca fiind primul terminal ce incorporează tehnologia solară a celor de la Wysips.

Rezerva de energie perpetuă descrisă în termeni gravi în clipul de mai jos are la bază o celulă fotovoltaică sau panou solar transparent inserat între LCD-ul care afişează imaginea şi sticla de protecţie. Din acest motiv, dacă o mare parte din activităţile voastre se desfăşoară în soare sau în medii luminate intens, artificial sau natural, este teoretic posibil să nu rămâneţi niciodată cu bateria descărcată. 

blank