Cântăreaţa şi-a schimbat silueta fără să ţină diete stricte. Ea a explicat cum a reuşit.
Luminița Anghel

Luminiţa Anghel a mărturisit la Kanal D că primul pas pe care l-a făcut pentru a slăbi a fost să evite consumul de pâine şi de dulciuri: „Nici măcar de ziua mea nu mâncam dulciuri, evitam consumul de pâine şi rar îmi permiteam câte un capriciu de genul paste, fiindcă îngraşă foarte mult.”

În plus, după ora 18.00 ea nu mai mănâncă nimic. „Nu recomand dietele draconice şi nici nu cred în dietele care îţi promit o slăbire rapidă. În schimb, nu mai mănânc după şase seara, iar o dată pe săptămână îmi fac orice pofta culinară. Dintre toate dietele, dieta Dukan, bazată pe proteine, m-a ajutat să slăbesc 30 de kilograme”, a mai spus Luminița la Kanal D.

În luna februarie, Luminița a mărturisit că a luat decizia de a scăpa de surplusul de greutate după apariția unui articol într-un ziar, în care ea apărea într-o postură care a deranjat-o. „Când m-am văzut într-o fotografie la plajă, mi-am spus eu mie că asta e nesimțire”, a spus ea în emisiunea Oanei Turcu, la Antena Stars.

Artista a vorbit deschis și despre perspectiva de a face o operație estetică și a declarat că nu respinge ideea unei îmbunătățiri a aspectului său fizic: „În momentul în care slăbești e normal să ți se mai lase una, alta și să nu mai ai aceeași tonicitate.

 

Eu îmi doresc să-mi pun implanturi la un moment dat. Am peste 45 de ani și consider că pot să-mi fac o operație estetică de bun simț”, a spus ea.

„De altfel, am mai apelat la ajutorul esteticienilor, mi-am injectat acid hialuronic pentru ridurile de expresie, la sfatul unei prietene. E important să știi când să începi și unde să te oprești cu intervențiile”
, a adăugat Luminița Anghel. 

Citeste si...  Pepe şi Raluca vor dansa la nuntă după cum cântă naşa Andra