Featured, IT&C

Cu OBLYO DIGITAL AGENCY clienţii cresc împreună. Iar aceasta înseamnă mai ales consolidarea încrederii

OBLYO DIGITAL AGENCY înseamnă mai mult decȃt o agenţie serioasă de servicii de marketing online, ea înseamnă o viziune asupra lucrului cu instrumentul digital dar şi cu omul (clientul), ea înseamnă o perspectivă coerentă şi eficientă asupra raportului dintre cei doi parteneri ai programului de campanie, ea înseamnă influenţarea lor reciprocă şi, în final, dezvoltarea sincronă.

Aceasta este ceea ce realizează agenţia de fiecare dată cȃnd se implică într-un proiect: stimularea mulţumirii ce se răsfrȃnge asupra profitului ambilor colaboratori, a rezultatului pe termen lung şi posibil reactualizat.

Pe lȃngă creşterea cifrei de afaceri, a imaginii şi prestanţei online, consolidarea unui raport de încredere şi confort favorabil procesului de campaniei este primul lucru şi cel mai important pe care îl vizează agenţia în cadrul viziunii ei lucrative, iar acest lucru nu este unul deloc uşor.

Agenţia de marketing este locul în care se începe acest proces, prin etalarea la vedere a capacităţii ei de a mobiliza competenţele specialiştilor în publicitate pe care îi posedă, prin rezultatele de pȃnă acum care o recomandă, prin capacitatea ei de a influenţa percepţia oamenilor asupra competenţei şi realizărilor ei globale.

OBLYO DIGITAL AGENCY, împreună cu clientul ei, concepe şi planifică procesul de dezvoltare a planului de campanie, care va duce negreşit la sporirea cifrei de afaceri, la creşterea vȃnzărilor de produse şi servicii. Nivelul de dezvoltare al agenţiei are influenţă asupra interacţiunilor de marketing şi adevertising cu clienţii şi cu consumatorii produselor ori serviciilor clienţilor, cu fluiditatea acestor relaţii triple.

Nu poate exista o creştere împreună, nu poate fi vorba despre consolidarea unui raport de încredere fără o strategie bine pusă la punct pentru angajarea clienţilor şi consumatorilor.

Marketingul vizează construirea încrederii prin folosirea de strategii specifice, dar, la bază, este nevoie de oameni pentru a putea fi observate şi analizate eforturile de marketing, pentru ca oamenii să poată lucra şi interacţiona în cele mai bune condiţii. Iar cea mai bună modalitate de a angaja oamenii este poziţionarea marketingul acolo unde se află deja consumatorii.

În al doilea rând, agenţia ştie foarte bine că este nevoie de o strategie pentru poziţionarea afacerii în cadrul raportului cu echipa de experţi ai companiei, dar, în acelaşi timp, şi cu echipa de experţi ai agenţiei.

Marketingul vizează construirea încrederii pentru oamenii și cultura companiei clientului, la fel de mult ca și pentru produsele ori serviciile ei. Dezvoltarea unei încrederi şi a unei fidelităţi în produsele sau serviciile clientului începe cu încrederea în oamenii care le produc și le livrează.

Acesta este lucrul foarte important pe care echipele altor agenţii concurente îl eludează – iar el inseam, pur şi simplu, lipsă de profesionalism.

În sfârșit, creşterea împreună sub semnul încrederii înseamnă conceperea şi utilizarea unei strategii care să arate modul în care oferta companiei clientului vine în rezolvarea reală a nevoilor oamenilor. Oamenii trebuie să creadă și să vadă cât de utilă este oferta companiei.

Astfel, OBLYO DIGITAL AGENCY înţelege să livreze un conținut care să atragă consumatorii pe un canal de vânzări care, fără frică de eroare, ar putea fi numit educațional.

Prin urmare, tipul de marketing digital pe care îl promovează agenţia vizează construirea încrederii în ceea ce clientul oferă.

Odată constituită această strategie de marketing bazată pe încredere, consumatorii vor fi călăuziţi către oferta companiei şi către cumpărare. Deci, iată o relaţie de încredere dezvoltată în două sensuri, unul dintre ele însemnȃnd că clienții vor avea încredere în ofertă și, foarte probabil, că vor împărtăşi această încredere cu ceilalţi membri ai publicului-ţintă, crescând gradul general de loialitate.

Cheia pentru consolidarea încrederii în brand este aceea de a servi întotdeauna încrederea consumatorilor în produsul ori serviciul imediat, de care ei au nevoie.

Aceasta este o agenţie care rămȃne transparentă, asigurȃndu-se constant că respectarea clientului este cea care oferă experiența unui serviciu în timp util și personalizat.

Numai construind împreună, relaţia agenţiei cu clientul va oferi posibilitatea respectării unei promisiuni a reuşitei.

blank