Actualitate

CTP face apel către presă după valul de atacuri teroriste

Numeroasele atacuri teroriste din ultima vreme a atras atenția jurnalistului Cristian Tudor Popescu. Acesta a fost invitat să comenteze evenimentele recente din Germania, SUA, Japonia sau Franța și este de părere că presa ar trebui să nu mai dea numele teroriștilor sau al ucigașilor care comit diverse atacuri, deoarece acesta este și scopul lor, respectiv să fie „eroi”.

”Acesta este un lucru foarte bun (să nu fie dat numele atacatorului – n.r.). (…) Inșii care l-au omorât pe preotul din Normandia s-au filmat. Ce vor cu asta? Vor să ajungă acolo de unde au venit, adică pe internet. Acolo e obiectivul final al fiecăruia dintre acești ucigași – în transferarea pe internet a acestor imagini. Ar trebui să se oprească de toate televiziunile, radiourile, site-urile din difuzarea știrii că atentatul a fost revendicat de DAESH. În felul acesta nu se face decât un serviciu acestei organizații, care câștigă în capital de a instiga de la distanță. Cine a comis atentatul? Nu știm. Mass-media nu trebuie să mai fie vehicul pentru eroizarea acestor ucigași. (…) Scopul acestor crime este internetul și mass-media. Nu e vorba de cenzură. E vorba și de terorism, și de islamism, dar și de multă prostie”, a spus jurnalistul.

blank