Politic, Stiri, Ultima Ora

CTP dezvăluie o ÎNŢELEGERE pe care a făcut-o cu Traian Băsescu acum 10 ani

Cristian Tudor Popescu a dezvăluit miercuri un acord încheiat cu preşedintele Traian Băsescu în urmă cu 10 ani. Pe fondul atacului terorist de la publicaţia satirică franceză, editorialistul şi-a amintit o înţelegere la care a ajuns cu Traian Băsescu în 2005 pentru ca România să nu contribuie la provocările aduse lumii islamiste de caricaturile cu profetul Mohamed şi cu alte simboluri religioase importante care ar fi cauza atacului de azi din Paris.

popescu_evz_ro_69394400

În 2005, când un ziar danez a făcut publice mai multe caricaturi cu Mahomed, preşedintele Traian Băsescu şi Cristian Tudor Popescu au luat împreună decizia de a nu se publica şi în presa românească.

„Aş vrea să amintesc că şi în România s-a pus problema dacă aceste caricaturi meritpă să fie puse în presă sau nu, era vorba de o simplă reproducere. Şi m-a sunat preşedintele Basescu, când eu aveam calitatea de preşedinte al Clubului Român de Presă şi am avut o discuţie cu oportunitatea apariţiei şi am căzut de acord că nu e bine şi nu e o încălcare de libertate a presei, dar este un gest conştient să nu se publice aceste caritaruri: având în vedere consecinţele politice pe care le poate produce în ţara noastră. Această sugestie a fost respectată de către marile ziare din România.

Eu nu sunt foarte de acord cu publicarea acestor caricaturi, cei care le publică le ştiu a fi insultătoare pentru aceşti religioşi islamici. Există şi limite în această libertate a presei”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu la Realitatea TV.

Un atac armat a avut loc, miercuri, la redacţia săptămânalului de satiră Charlie Hebdo, din Paris. 12 persoane, între care doi poliţişti, au murit după ce doi indivizi cu cagule, înarmaţi cu pistoale automate Kalaşnikov, au deschis focul în redacţia publicaţiei care nu o dată a ironizat mişcarea islamistă şi grupările radicale. Recent, Charlie Hebdo publicase o caricatură cu liderul Statul Islamic, care a fost republicată pe pagina de Twitter a publicaţiei la o oră după atentatul de miercuri.

În urmă cu o săptămână, Charlie Hebdo a publicat o caricatură cu celebrul lider al ISIS, Abu Bakr Al-Baghdadi, care se pare că i-a iritat pe islamişti. Mai mult, la o oră după atentatul de miercuri, aceeaşi caricatură, cu textul „Cele mai bune urări, apropo”, a fost postată pe paginile de Twitter şi Facebook ale publicaţiei.

blank