Actualitate, Featured

CSM i-a făcut pe plac lui Kovesi și a avizat pozitiv revocarea din DNA a celor doi procurori

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat marţi aviz pozitiv pentru revocarea din funcţie a procurorilor DNA Doru Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga.

„În şedinţa din data de 4 iulie 2017, Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a admis solicitarea procurorului-şef al DNA privind avizarea revocării domnului procuror Ţuluş Doru Florin şi a doamnei procuror Iorga Moraru Mihaiela din funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie”, informează un comunicat al CSM transmis, marţi, AGERPRES.

Cei doi au fost audiaţi, marţi, în şedinţă secretă, de Secţia pentru procurori a CSM.

Pe 29 iunie, Kovesi a transmis Secţiei pentru procurori a CSM cererea de avizare a revocării din funcţia de procuror al DNA a Mihaielei Iorga Moraru, pentru faptul că aceasta nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului-şef al secţiei din care făcea parte. Neprezentarea denunţului a avut drept consecinţă imposibilitatea aplicării unor dispoziţii procesual penale în raport cu persoane cercetate.

De asemenea, Kovesi a cerut revocarea din funcţia de procuror al DNA a lui Doru Florin Ţuluş „pentru existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluţionat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile”.

blank