Crucea luminoasă a lu’ Udrea a căzut în noroi, înainte de a beculi la Ion Creangă

E greu – pentru cine zicea că e uşor, marş în bancă şi atenţie la lecţie – şi cu ajunsul ăsta în Parlament, ca deputat sau senator. Nu e aşa, floare la butonieră. Ai rupt-o de peste gard, de la vecini, ai pus-o – floarea – la încheietoare, salutare şi un praz verde. Domnu’ Dan, vorbirăm despre praz, ca la Târgu Jiu, dar în filmul ăsta nu e cu dvs. Cine a zis că arta – hai, pe bune – cere sacrificii, ştia ce vorbeşte. Uite, doamna Udrea… A plecat ea taman la Roman să se implementeze cu păsurile moldovenilor şi să le zică apoi, pe cale orală, la Parlament. A ajuns şi de bancuri, dar a perseverat şi merge, ca Angela, mai departe. Ce bancuri? Vă spun în treacăt, că beau invitaţii şampania fără mine şi eu despre alte boroboaţe voiam să vorbim. Cică – banc – s-a descoperit că blocul de la Roman, unde stă Udrea, a fost comunist. Şi nu numai atât, dar a colaborat şi cu fosta Securitate. Cât vă gândiţi dacă râdeţi sau nu, să vă zic de peripeţiile candidatei noastre cu crucea. Aia luminoasă. A dat ea banii, au făcut meşterii crucea, a venit ziua promisă ca să beculească sus pe deal crucea. Hai cu macaraua să urcăm crucea. Dar, la Ion Creangă, de lângă Roman, nu e ca la Bucureşti, oricât ar fi comuna asta în colegiul doamnei Udrea. E noroi, e glod, e greu să iei dealul pieptiş şi de unul singur, darmite şi cu crucea în spate. Ca-n „Osânda”… Aşa că, macaraua s-a împotmolit. Au împins-o, au sucit-o, şi, poftim belea, macaraua a căzut în noroi. Culmea e că, a căzut şi crucea. Telefoanele au urlat de la Bucureşti către Roman şi, a doua zi s-a mobilizat întreg activul de macaragii şi au urcat crucea. Căci, nu-i aşa, ea trebuia să fie luminoasă pe deal, nu înnoroită în mocirlă Dar, uite ce întâmplare, taman doamna Udrea să paţă aşa ruşine.