Criza mondială se acutizează; ajungem, ca femeile astea, în fundul gol! Doamne apără şi păzeşte!(Galierie foto)

Nasol… Naşpa… (Băi, am zis naşpa, nu nospa, citiţi cum scrie, nu cobiţi, ei drăcie…). Probleme, Gogule, probleme… E de belea. Cum ar veni, ca să n-o mai luăm pe după piersicul popii, să n-o mai dăm de gardul de la Cotroceni, să nu o mai dăm cotită, într-un mare fel, avem veşti proaste. Proaste rău… Rău de tot. Nu, nu e nimeni în comă, nici Zăvoranca, dar se poate lua şi astfel ce am spus mai sus. E grele, fraţilor. Criza mondială se adânceşte. Se măreşte. Se acutizează. Dă cu parul şi mai rău ca până acuma. Vai de steaua noastră va fi, nu că nu e şi acum… O să ajungem mai rău ca ăia din triburile din Congo. Se preconizează vremuri tulburi. Şi goale, de-a dreptul. O să ajungem să mâncăm numai muşchi care indică nordul, ca busola, o să bem cafea dintr-o boabă legată cu aţa şi vârâtă de trei ori, în trei ceşti de cafea, o să ajungem să vrem să ocupăm locurile de veci, pe care le avem, nefolosite, ca să nu pună statul mâna pe ele, o să căutăm parteneri de viaţă care pot să reziste la următoarea dietă: apă, paie şi bătaie, o să umblăm, la propriu, în fundul gol. Iote, muierile astea, săracele… Deja simt criza bine… La ele a venit mai repede şi mai rău ca la noi. Necaz mare pe bietele femei… Bate vântul, categoric, prin puşculiţa lor. Asta da sărăcie. Şi, cu atâtea găuri în turul pantalonilor, cine ştie pe unde mai bate, că se şi îmbolnăvesc, bietele de ele, de vreo anexită, de vreun rinichi, de ceva… Doamne apără şi păzeşte, să ajungem, de la pantalonii noştri integrali, cu doi craci, cu material din belşug, nefirfirisit de purtat, în… halul ăsta. Acuma, numai să nu ne ureze duşmanii: să dea Dumnezeu să ajungi în fundul gol, că amar şi vai e de viaţa noastră! Specialiştii zic, totuşi, că se poate evita adâncirea crizei, dacă trei popoare ale lumii îşi aduc aportul la bunul mers al economiei mondiale: mai întâi, chinezii trebuie să nu mănânce o zi. Ce mama mă-sii e o zi? Apoi, ruşii să nu bea o zi. Alexei, băieţi şi fete, o zi… Şi, amprenta definitorie pe redresarea economiei, şi-o pun, desigur, românii – că doar ei sunt stâlpul universului – care trebuie doar să muncească o zi… Ei, cu ultima parte, cam zât.. Nu?