Featured, Politic

Ion Cristoiu sustine că există un mister legat de Crin Antonescu

Ion Cristoiu face un top saptamanal privind pe primi 5 dintre politicienii cei mai importanti, activi si interesati. Clasamentul de saptamana aceasta e condus de Sebastian Ghiţă, iar pe ultimul loc se află fostul lider al PNL, Crin Antonescu, potrivit Mediafax.

Locul 5 –Crin Antonescu 

“Crin Antonescu, pentru că nu s-a supărat că nu a fost pus pe primul loc și în locul lui este Rareș Bogdan.Din punctul acesta de vedere consider că e un gest politic, sigur e un gest și în favoarea soției”, a explicat Ion Cristoiu. Jurnalistul spune că se aştepta la o reacţie din partea fostului lider al PNL, susţinând că este ceva în neregulă cu Crin Antonescu.

“Să candidezi la președinția României și acum să fii un pașnic client al magazinelor de la Bruxelles, e ceva în neregulă. Vă spun sincer, imaginați-vă… am 71 ani, mă vedeți pe mine liniștit? Păi, el e pensionar la 40 sau cât are, 45. Nu există nicăieri în lume așa ceva. Nu am întâlnit în istoria României. El nu a fost un politician de rang secund… a fost președinte interimar, da?…Nu știu, nu există…. uitați-vă la Traian Băsescu, a făcut două mandate, nu poate să stea. E un mister”, a afirmat Ion Cristoiu.

Locul 4- Klaus Iohannis

„Pe locul 4 este Klaus Iohannis în urma a două intervenții. Dacă ați observat, Klaus Iohannis se preocupă la ora actuală de pensionari. Din partea lui da, e neaşteptat, din partea echipei din spatele lui, nu. Vă dau o informație. La nivelul lui Klaus Iohannis s-a tras concluzia că pensiile, nu pensionarii, vor fi subiectul numărul 1 al acestui an (…) Gândiți-vă că acum o serie întreagă de oameni vor ieși la pensie, peste un an, peste doi, ei deja sunt pensionari cu modul de a gândi, se interesează de pensie, pe dumneavoastră nu vă interesează, dar ei se interesează, da? Și, în acest moment, cine se ocupă de pensii câștigă electoral”, a argumentat Ion Cristoiu.

Locul 3- Rareş Bogdan

“Rareș Bogdan, am și trecut aici, pentru a debutat în politică, a debutat bine deocamdată, vom vedea”, a spus Ion Cristoiu, despre jurnalistul care conduce lista candidaţi a PNL la alegerile europarlamentare.

Locul 2- Tudorel Toader

„Pentru că, indiferent că e discutat, că are cu moțiune simplă, el continuă să vrea să-l dea jos pe domnul Augustin Lazăr. El merge înainte, de aia e un personaj, de aia merită locul doi”, şi-a motivat Ion Cristoiu opţiunea pentru ministrul Justiţiei.

Locul 1 – Sebastian Ghiță

“De la fugar, mai țineți minte, fugarul Sebastian Ghiță, acum este deja, nu numai că e vedetă, dar deja a și anunțat că va candida. Nu mă așteptam la această evoluție. La toate mă așteptam, dar chiar așa să treci… Iată, deja a scăpat de dosare, a scăpat de fapt de anchete nu de dosare și deja anunță că va candida. Nu mă așteptam la așa ceva”, a recunoscut Ion Cristoiu.

Întrebat dacă această candidatură la alegerile europarlamentare a lui Sebastian Ghiţă este cumva o răsplată din partea serviciilor secrete, Ion Cristoiu a spus că, de fapt, fostul deputat PSD îndeplineşte un ordin.

“O să spun ceva care o să-l supere pe domnul Sebastian Ghiță, dar el știe că… e un om destul de bine pregătit din acest punct de vedere. Există la ora actuală două partide ținute sub control de SRI: Este USR, şi mi se pare absolut normal să le ții pentru că nu știi cum evoluează, şi această direcție ultranaționalistă. După părerea mea, domnul Sebastian Ghiță îndeplinește un ordin aici. Ce face SRI-ul? Când apare o tendință, că ei au sondaje, din asta naționalistă, din asta, rău de tot, da? Păi și ce facem? Ori o lăsăm să se dezvolte de la sine și s-au terminat, da?… Păi nu știi, îți iese mâine Corneliu Zelea Codreanu după asta nu mai știi cum să o omori. Sau o creezi și o dai unuia ca Ghiță. Afirmația este aceasta, domnul Sebastian Ghiță îndeplinește o misiune asumându-și acest partid naționalist și antieuropean. Punct”, a explicat Ion Cristoiu.

blank