Showbiz

CRISTINA SOLOC A APRINS O LUMANARE IN MEMORIA LUI BOGDAN GIGINA

cristina-soloc-5-ani-motomagici-18402107Un număr impresionant de motociclişti s-a adunat la locul accidentului unde Bogdan Gigină, poliţistul de 28 de ani, a murit marţi, 20 octombrie, în timp ce conducea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea. Ei au aprins lumânări în memoria lui Bogdan.

Printre ei s-a aflat şi Cristina Şoloc, prezentatoarea emisiunii „Vreau să ştiu – Ştiinţă şi Tehnologie” de la TVR2. Motociclistă de mai bine de 8 ani şi prezentatoarea în decurs de 10 ani a emisiunii de profil – MotoMagia, Cristina ştie foarte bine la ce riscuri sunt supuşi motocicliştii, mai ales într-un oraş infernal ca Bucureştiul.

„Gropile au ajuns mai periculoase, pentru noi, decât şoferii neatenţi. Este extrem de periculos să mergi noaptea, pe ploaie, pe străzile acestui oraş. Eu nu mă urc pe motor când plouă, doar dacă se întâmplă să mă prindă ploaia. E complicat să-ţi tot ştergi viziera și nici cu ea ridicată nu poţi să mergi”, a spus Cristina Şoloc.

blank