Actualitate

Cristina Guseth a reproșat că s-au folosit termeni juridici

Deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu a demisionat din Comisia Juridică şi a spus ce s-a întâmplat în timpul audierii Cristinei Guseth. ”Ne-a reproșat că vorbim în termeni juridici cu ea și că a simțit energii negative!Cristina Guseth

„Când există voinţă politică, totul este posibil. În această seară a fost vorba de voinţa politică a PSD şi PNL. Ştiam, pe surse, că acest guvern va trece. PNL şi PSD au făcut un blat politic pe seama românilor. Şi să nu uităm şi de UNPR. Evaluarea este una foarte simplă. N-ar primi notă de trecere. Aţi văzut ce s-a întâmplat, de aceea am şi demisionat. Dânsa a spus că nefiind jurist doreşte să vină să facă managementul acestui minister. Problema e simplă, se referă la principiul managementului omul potrivit la locul potrivit. Dânsa nu este omul potrivit. Votul dat astăzi domniei sale, poate pregătită pentru lupta împotriva corupţiei, reprezintă o palmă aplicată justiţiei independente. Nimeni din cadrul Comisiei Juridice şi din celelalte nu a încercat să fie de rea-credinţă. Am auzit-o când spunea că a simţit energii negative, poate trebuia să pună ceva mov pe dânsa. Ne-a reproşat că am folosit un limbaj juridic…” a spus Steluţa Cătăniciu. Chiar dacă propunerea lui Cioloş a fost validată, se pare că în timpul nopţii Critina Guseth a fost retrasa de la Ministerul Justiţiei.

blank