Sport, Stiri

Cristiano Ronaldo, sumă RECORD de transfer. 180 de milioane de euro

Real Madrid este gata să se despartă de Cristiano Ronaldo la sfârşitul acestui sezon. Manchester United, echipa care insistă ca fotbalistul să se reîntoarcă pe Old Trafford, ar trebui să plătească 180 milioane euro.

ronaldo_59585300

Cristiano Ronaldo îi costă pe cei de la Real Madrid 34,1 milioane de euro pe sezon. 21 milioane reprezintă salariul anual al lusitanului, restul reprezentând taxele către stat.

În ciuda cifrelor fabuloase pe care CR7 le-a bifat în tricoul Realului, 264 de goluri în 254 de meciuri, madrilenii se simt împovăraţi de sumele imense pe care trebuie să le plătească în contul lui, astfel că sunt decişi să-l lase să plece la sfârşitul stagiunii 2014/2015. Manchester United s-a arătat foarte interesată de readucerea lui Cristiano Ronaldo, pe Old Trafford, propunerea englezilor fiind un contract pe patru ani, în valoare totală de 100 milioane euro.

Cristiano Ronaldo, care va împlini 30 de ani pe 5 februarie 2015, a mai jucat pentru Manchester United în perioada 2003-2009, marcând 118 goluri în 292 de partide.

blank