Actualitate

Cristian Petrescu se vrea primar în Sectorul 3 după ce a pus umărul la retrocedarea IOR-ului

Cristian Petrescu, candidatul PMP la Primăria Sectorului 3 face promisiuni peste promisiuni în această campanie electorală. Însă, acesta nu spune că este unul dintre artizanii celui mai mare jaf din sectorul 3 și anume retrocedarea ilegală a aproape 12 hectare din Parcul IOR.

După retrocedare, aproximativ 12 hectare de teren din parcul IOR au fost lăsate de izbeliște mai bine de un deceniu. Zona este insalubră iar autoritățile locale nu au voie să o igienizeze pentru că este proprietate privată.
Tituși, de două ori pe an, datorită voluntarilor se face curățenie în zonă. În 2005, terenul a fost retrocedat de primarul general Adriean Videanu, coleg de partid – PDL pe acea vreme – cu Liviu Negoiță, fost primar al sectorului, și cu actualul candidat PMP la aceeași primărie – Cristian Petrescu.

La acea vreme, Cristian Petrescu făcea parte din cabinetul lui Liviu Negoiță iar la scurt timp după retrocedare, Cristian Petrescu a fost avansat de Adriean Videanu în funcția de director executiv al Direcţiei Dezvoltare Turism din cadrul Primăriei Capitalei. Presa a scris la momentul respectiv că numirea lui Petrescu a fost mai mult o recompensă pentru că ar fi pus umărul la retrocedarea celor 12 hectare, extrem de râvnite de mafia imobiliară.

Lucrurile nu se opresc aici și se pare că Petrescu are legături strânse cu Videanu, Udrea și Băsescu. Practic unde au fost aceștia, hop a apărut și el.În perioada 1999–2001, el a fost preşedinte al OTPD Bucureşti, iar în 2000 a candidat din partea PD pentru Camera Deputaţilor. În 2001, a fost vicepreşedinte PD Sector 3, apoi a devenit prim-vicepreședinte al PDL Sector 3, ca acum să fie șef la PMP pe București, partidul lui Băsescu.
De altfel, Băsescu, în cârdășie cu fostul primar, este implicat și în retrocedarea ilegală a altei bucăți din Parcul IOR, așa cum au demonstrat ziariștii de la „Jurnalul Național“, în urmă cu patru ani (Băsescu şi Videanu au retrocedat, Liviu Negoiţă a proiectat! Mall-ul din parcul IOR a devenit cea mai mare afacere pedelistă), într-o anchetă care a zguduit întreaga mafie imobiliară.

blank