Showbiz, Stiri

Cristian Boureanu, executat silit. De supărare a plecat la New York

Datoriile lui sunt de ordinul milioanelor de euro

boureanu_28834900

Fostul lider PDL Cristian Boureanu şi soţia sa, Valentina Pelinel, au fost executaţi silit pentru datoriile la bancă. O instituţie financiară le-a luat patru terenuri în contul creditului nerambursat. Cei doi deţin mai multe locuinţe, dar şi bunuri de valoare, inclusiv acţiuni la societăţi comerciale. Averea lor este estimată la peste 10 milioane de euro.

La sfârşitul anului 2007, Boureanu şi soţia sa au luat două credite însă nu le-au mai plătit la timp. Gurile rele susţin că cei doi datorează băncilor din România peste 6 milioane de euro.

Acum instituţiile vor să-şi recupereze banii şi au trecut la executarea silită. Patru dintre proprietăţi au fost deja scoase la licitaţie, zilele trecute. Este vorba despre terenuri situate în apropiere de Autostrada Soarelui. Asta înseamnă cam 20 de mii de metri pătraţi, ipotecaţi pentru 1,3 milioane de euro, pe care soţii Boureanu urmau să construiască mai multe ansambluri rezidenţiale.

Terenurile au fost vândute la 75 la sută din valoarea iniţială. Executorul judecătoresc mai are însă de recuperat câteva milioane de euro. Şi are de unde. Potrivit declaraţiei de avere, Cristian Boureanu deţine mai multe terenuri, bijuterii, câteva conturi şi importante sume de bani. Are 17 terenuri intravilane şi 3 intravilane, o locuinţă în Bucureşti şi una în N ew York. Venitul lui anual se ridică la 279.000 lei, iar venitul Valentinei la 82.000 lei, potrivit declaraţiei de avere 2012.

Ca să uite de necaz, soţii Boureanu au evadat câteva zile în Statele Unite, acolo unde Valentina Pelinel are un apartament. (I.G.)

 

 

blank