Cristi Borcea
Featured, Sport

Cristi Borcea a mărturisit câți bani deținea la Revoluția din decembrie 1989

Cristi Borcea (51 de ani) susține că a avut parte de bani încă dinainte de Revoluția din 1989.

Fostul finanțator și președinte al lui Dinamo, Cristi Borcea care are 9 copii cu 4 femei, nici nu știa ce să facă cu banii în acele vremuri.

Borcea, care a fost și la închisoare, a intrat în tot felul de afaceri, dar cea mai profitabilă, după propria-i mărturisire ar fi fost cea cu butelii.

Câți bani avea Borcea la Revoluție. ”Erau foarte mulți!”
”În ’90, nu aveam ce să fac cu banii. Într-o zi a venit Țălnar (n.red. antrenorul Cornel Țălnar) la mine acasă și nu i-a venit să creadă.

Așa cum mulți alții au bibliotecile pline cu cărți, când i-am deschis-o (n.r. biblioteca), a văzut cum era plină de bani”, a povestit Borcea.

Omul de afaceri nu poate uita deloc acele vremuri și nici nu se sfiește să vorbească deschis despre cum a început el să facă business.

”Pe mine, Revoluția m-a prins cu peste 500.000 de lei. Erau bani foarte mulți la acea vreme. De mic am învățat să fac bani și am aflat și care este calea pentru a câștiga sume mari.

Când a văzut toată biblioteca aia plină cu bani, Țălnar a fugit din casă pentru că a crezut că am spart o bancă, ceva”, a povestit Borcea, la Kanal D.

Cum a făcut avere Cristi Borcea. ”La 15 ani, difuza filme printre blocuri!”
Emil Ursu, unul dintre prietenii apropiați de-ai lui Cristi Borcea, acum antrenor la Dinamo 2, a dezvăluit cum s-a apucat de afaceri fostul acționar al clubului din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”, când nici nu era major.

”L-a dus mintea să facă bani, era diabolic de la vârstă aia. Eu am primit apartament în Tei, s-a mutat apoi și fratele meu la București și l-am luat la mine.

Aveam video, televizor color, care pe vremea aia nu prea existau. Cristi venea nonstop la mine.

La 15 ani lua videoul și televizorul color și difuza filme prin blocuri. Câștigă între 700 și 1000 de lei pe seară. Pleca cu ele sau îi chema pe alții la noi, se descurcă”, a spus Ursu.

82 de milioane de euro ar însuma întreaga avere a lui Cristi Borcea.

blank