Featured, Sport

Cristi Borcea a decis să se implice financiar la Dinamo

Cristi Borcea (50 de ani), fostul președinte, dar și finanțator al lui Dinamo, nu poate sta departe de echipa sa de suflet. Omul de afaceri a decis să se implice din nou cu bani la gruparea din ”Ștefan cel Mare”, care traversează o perioadă delicată.

Reacția lui Cristi Borcea după ce s-a implicat iar financiar la Dinamo
Până când echipa de fotbal va intra pe mâna unui alt om potent financiar, dacă se va întâmpla asta, Borcea a fost de acord cu propunerea fiului său, Patrick (23 de ani), aceea de a cotiza pentru roș-albi.

Așadar, Cristi și Patrick Borcea au dat pentru Dinamo câte 1948 de euro și au deveni membri Elite. ”Este o mare onoare să fac asta, vă spun sincer”, a spus Borcea pentru Gsp.ro.

Reacție genială legată de presupusul ”tun financiar” dat de Borcea: ”Dacă ar ști și el, ar fi bine”
Victor Becali a ironizat declarația dată de Dumitru Dragomir cum că fostul acționar al lui Dinamo, Cristi Borcea, ar fi dat lovitura din punct de vedere financiar cu o afacere de 70 de milioane de euro.

Dragomir a spus și că Borcea nu se gândește la o revenire în fotbal, lucru pe care l-a menționat în repetate rânduri și fostul acționar dinamovist.

Victor Becali: ”Dacă ar ști și domnul Borcea de ea, ar fi bine”

”Cum Dumnezeu să vină Pițurcă? Am auzit atâtea variante, că vine Badea, că vine Borcea. Eu nu cred o boabă. O fi fost și numele meu implicat. Dar dacă eu nu cred că era Borcea, înseamnă că nu cred nici de mine. Eu am stat cel mai mult cu Borcea.

Într-adevăr, suferă pentru Dinamo, dar nu se va mai întoarce. Domnul Dragomir știe mai bine. Am citit și eu că a făcut o afacere de 70 de milioane de euro, dacă ar ști și domnul Borcea de ea, ar fi bine”, a spus Victor Becali, la Realitatea Sportivă.

 

blank