Showbiz, Stiri

Criss și Vlad debutează în filmul de animaţie „Justin și cavalerii 3D”

Cei doi artişti în vogă, pun voci pentru cel mai nou film animat în 3D

J3_Justin_Talia_Broken Eagle3

Cei doi artiști ai trupei One, Criss și Vlad debutează împreună pe marile ecrane, unde vor da viață unui cuplu adorabil în animația Justin și cavalerii 3D, care va putea fi urmarită în cinematografe din 4 octombrie.

Dacă Vlad îl interpretează pe Justin, personajul principal al filmului de animație, Criss îi dă viață Taliei, iubita indrăgitului pretendent la titlul de cavaler.

one-159

,,Am fost onorați și fericiți să dublăm vocile lui Justin și Taliei. A fost prima noastră experiență de acest fel. Şi totul trebuia făcut repede printre filmări, examene și înregistrări. Ne-a plăcut mult și ne-am bucurat că personajele ale căror voci le-am dublat sunt îndrăgostiți, sunt One, ca și noi.”, au declarat Criss și Vlad despre experiența înregistrărilor pentru noua animație Justin și cavalerii 3D.

Justin este un tânar extrem de simpatic, caracterizat de o neîncetată curiozitate, aflat mereu în căutarea unei aventuri. Cea mai mare dorință a lui este aceea de a ajunge un cavaler, la fel ca bunicul său, marele Sir Roland. În momentul în care tatăl său, Reginald, îi interzice să-și urmeze visul, Justin se răzvrătește și pornește în aventura vieții lui. Multe provocări îi vor străbate calea, însă și mai multe vor fi lecțiile pe care va avea sa le învețe. Ambiționat de un incredibil simț al dreptății, Justin trebuie să renunțe la toate fricile sale pentru a face față onorabil situației.

J3_Blucher_wound

Cea care i-a atras atenția lui Justin este Talia, o tânără frumoasă și foarte curajoasă, care pe lângă pasiunea sa pentru aventură, îi împărtășește și admirația pentru cavaleri. Între cei doi se naște imediat o conexiune, care va intensifica la maxim prietenia dintre ei, în momentul în care Justin va reuși să o salveze de la jobul pe care Talia îl detestă atât de mult.

Dacă Vlad debutează pe marile ecrane direct în rolul principal, Criss îi imprumută vocea personajului interpretat în versiunea originală a filmului de tânăra și talentata actriță Saoirse Ronan. (I.G.)

 

blank