Editorial, Stiri

Crin Antonescu se aliază cu Băsescu pentru a deveni preşedinte

Deşi a fost tăvălit de electorat, fostul preşedinte PNL continuă pe sintagma ”dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”

Crin Antonescu se aliază cu Băsescu pentru a deveni preşedinte
Crin Antonescu se aliază cu Băsescu pentru a deveni preşedinte

 

Crin Antonescu, preşedintele demisionar al PNL, a declarat, marţi seară că ”ţara asta are dialectica lui din rău în mai rău” şi că Victor Ponta „este infinit mai periculos” pentru România decât Traian Băsescu.

Aceste declaraţii au fost interpretate, pe bună dreptate, drept o apropiere a lui Crin Antonescu de Traian Băsescu, în perspective alegerilor prezidenţiale din toamnă. Adică, se prefigurează un tandem sub forma Antonescu – preşedinte, Băsescu – premier.

Reamintim că Antonescu a fost un vajnic aliat al lui Ponta, când poziţia ”anti-Băsescu” dădea bine şi ţara ieşise în stradă împotriva actualului preşedinte.

Apoi, a rupt prietenia cu Ponta, fără să renunţe la atitudinea anti-Băsistă, în perspectiva alegerilor europarlamentare. Crin Antonescu credea, şi o declara cu aroganţă, că va obţine peste 20% din sufragii şi va deveni o forţă politică în România. În aroganţa înfierbântată s-a lăsat dus de valul lăudăroşeniei şi a declarat că îşi dă demisia dacă nu atinge acel procent. Ţinta era să devină preşedinte în toamnă! Dar,… uite că electoratul l-a tăvălit urât… şi l-a cotat la 15%. Desigur, Crin şi-a dat demisia, dar nu a renunţat la idea de a deveni preşedinte. Mai întâi a dat vina eşecului electoral pe ”ţară”, care ar avea dialectica lui ”din rău în mai rău”. Apoi, mergând pe linia lui ”dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”, a început să tatoneze terenul pentru o alinţă cu fostul inamic de la Cotroceni, care, vezi bine, nu era totuşi aşa de rău – împotriva fostului aliat care, din interiorul Palatului Victoria, este răul cel mai mare, doar că el, Crin Antonescu, nu şi-a dat seama din timp! Pe scurt: indiferent pe ce cadavru calc, treubuie să devin preşedinte, pentru că acesta este interesul României.

În fine, acest tip de politicianism ipocrit şi iresponsabil a dus, în opinia sociologului Alfred Bulai, la care subscriem, la orientare electoratului european către extrema dreaptă – care tinde să devină acum a treia forţă în Parlamentul Europei. Mai mult, chiar şi un partid neo-nazist a intrat în această structură care reprezintă inima democraţiei în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, dacă UE se va prăbuşi şi dacă umbra războiului se va reaşeza peste bătrânul continent, vinovăţia va fi a politicienilor, nu a electoratului.

blank