Featured, Politic

Crin Antonescu il cearta pe Ludovic Orban ca a jignit-o pe Dancila

Crin Antonescu a declarat, duminică la TVR 1, că nu înțelege de ce foarte mulți oameni insistă să o jignească pe prim-ministrul Viorica Dăncilă. Fostul președinte al PNL a precizat, că din punct de vedere al prestației în fruntea Guvernului, lumea nu o prea percepe ca fiind „realul premier”, conform Mediafax.

„Nu văd de ce foarte mulți oameni insistă să jignească această femeie, pentru că în fond poți să critici un prim-ministru fără să îl insulți în modul acesta”, a afirmat Crin Antonescu, duminică la postul TVR 1, în cadrul emisiunii România 9, moderată de Ionuț Cristache.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, într-o postare făcută vineri seara pe Facebook, că premierul Dăncilă, „o tăntică incultă, analfabetă” dar tot mai „tupeistă și mai obraznică” a comis o crimă cu premeditare împotriva economiei românești, prin adoptarea de către Guvern a ordonanței de urgență privind măsurile fiscale.

„În ziua aniversării Revoluției Române, în ziua preluării simbolice a Președinției Consiliului Uniunii Europene de la Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, în seara practic a ultimei zile de lucru din acest an când puțini sunt aceia care pot să reacționeze, tăntica incultă, analfabetă, dar din ce în ce mai tupeistă și mai obraznică, comite o crimă cu premeditare împotrivă economiei românești, și așa suferindă după loviturile anterioare încasate de la pleiada de nechemați rătăciți pe la butoanele guvernului și ministerelor”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.

blank