Politic, Stiri

Crin Antonescu crede că Mariana Câmpeanu ar trebui să dea RTV în judecată

Crin Antonescu crede că Mariana Câmpeanu ar trebui să dea RTV în judecată

blankDupă ce, la RTV a curs ieri toată ziua ştirea cum că ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, este cercetată penal pentru corupţie, după ce DNA a transmis că nu există niciun soi de suspiciune în legătură cu Câmpeanu, două angajate ale ministerului pe care aceasta îl conduce fiind vizate, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat într-o emisiune la Antena 3, că se gândeşte dacă partidul pe care îl conduce nu ar trebui să dea în judecată postul TV enunţat mai sus. „Există o televiziune care, zilnic, îşi dezinformează telespectatorii cu pseudo-ştiri. Există un loc în care se inventează. Vezi problema excluderii domnului Tăriceanu, cum s-au răsculat liberalii, toate legate de PNL. Astăzi nu este nevoie să dezmint eu, DNA a dat un comunicat în care arată că nu există niciun soi de suspiciune în legătură cu Mariana Câmpeanu. Aceeaşi televiziune titrează acum că Mariana Câmpeanu refuză să meargă la Parchet. Doamna Câmpeanu este într-o delegaţie, în Irlanda. Vă garantez eu că mâine acolo va fi un nou scandal şi o nouă poveste legată de PNL. Există soluţia cu judecata. Să acţioneze doamna Câmpeanu, sau chiar partidul, televiziunea în justiţie. Când vorbim de asemenea minciuni, deja trebuie făcut ceva. Deşi nu ne face nicio plăcere şi am apărat mereu libertatea presei, chiar când nu ne-au plăcut comentariile, când ne-au deranjat exagerările. Dar când vedem asemenea minciuni sfruntate, trebuie să ne vedem, cum zic americanii, în tribunal” – a subliniat Crin Antonescu. De altfel, mai mulţi oameni politici spun că RTV este OTV 2 şi că merge pe acelaşi fel de a face presă şi a prezenta ştirile, ca şi postul închis de CNA, al lui Dan Diaconescu. N.M.  

blank