Social

Crimă în Gara Suceava: polițist, ucis în misiunea de patrulare!

Petre Stancu, președintele Corpului Național al Polițiștilor, a oferit, vineri, detalii halucinante din ancheta ce se desfășoară în cazul polițistului ucis în Gara Burdujani din Suceava. 
Acesta a declarat că victima se afla în misiune de patrulare pe peronul gării și că, în momentul în care a fost atacată din spate de agresor, a încercat să se apere cu spray-ul lacrimogen din dotare, însă criminalul i-a aplicat alte lovituri de cuțit, care au fost fatale.  
„Vreau să scot în evidență câteva dintre circumstanțele în care s-a săvârșit odioasa crimă, circumstanțe în care colegul nostru, aflându-se la schimbul doi, în misiune de patrulare, pe peronul gării din Burdujeni, a fost agresat într-un mod mișelesc, venind din spate și aplicându-i o lovitură de cuțit în zona jugulară. În acel moment, colegul nostru a încercat să folosească spray-ul lacrimogen, însă agresorul i-a aplicat alte câteva zeci de lovituri de cuțit”, a susținut Petre Stancu.
Președintele Corpului Național al Polițiștilor a mai declarat că ucigașul a fost imobilizat de către celălalt polițist aflat pe peronul gării, cu ajutorul oamenilor din zonă.
„Chiar de neînțeles această ură și cruzime. Au intervenit oamenii prezenți pe peronul gării. Colegul nostru aflat în apropiere a intervenit și el și a reușit să-l imobilizeze pe agresor. A fost chemat și un echipaj SMURD, însă nu s-a mai putut face nimic pentru colegul nostru”, a explicat aceasta. 
Petre Stancu și-a exprimat solidaritatea față de familia îndurerată și a prezentat condoleanțe: „Familia acestuia va beneficia atât de solidaritatea noastră, cât și de tot ce înseamnă prevederi legale. Este trist că se ajunge în astfel de situații și n înțelegem modalitatea în care s-a comis această infracțiune. Sincere condoleanțe familiei îndoliate”.

blank