Care este semnificaţia fiecărei zile din această săptămână sfântă

patimi1

Postul Paştelui se încheie cu Săptămâna Mare, cea a patimilor lui Hristos, care este cuprinsă între sărbătoarea Floriilor şi Noaptea de Înviere. Această săptămână are o mare încărcătură duhovnicească, iar creştinii se roagă şi ţin post, pentru ca de Înviere, sufletele lor să fie curate

Cele şapte săptămâni ale Postului Mare reprezintă şapte trepte de spiritualitate, timp în care interdicţiile erau ţinute şi respectate de către toată suflarea satului.

Săptămâna începe cu Lunea Mare şi Sfântă, zi care reprezintă începutul patimilor lui Isus de la intrarea în Ierusalim. În unele sate ale comunei Ilia, judeţul Hunedoara, exista credinţa conform căreia, că cine moare în Săptămâna Mare va merge direct în iad, deoarece raiul este închis.

Marţea, denumită şi Seacă este o zi în care sătenii considerau că trebuiau luate măsuri împotriva infertilităţii atât vegetale, cât şi animale. În satele de câmpie, preoţii erau chemaţi de gospodari să slujească în hotarul satului, împotriva dăunătorilor din holdele de grâu, iar în satele de munte se făceau descântece pentru a nu seca laptele la oi şi la vaci.

Miercurea Paştelui aducea cu sine interdicţia de a se toarce, deoarece, credeau sătenii că torsul le putea “întoarce minţile”. În unele sate se petrecea în nopţile de miercuri spre joi, obiceiul strigării peste sat, un fel de “judecată de apoi” a colectivului în vederea purificării pentru sărbătoarea apropiată. “În Miercurea Paştilor nu spălam rufe şi nu mai mîncam urzici că erau déjà măritate (trecute) şi unele babe îngropau oarece ouă la hotar să nu bată piatra”.

În Joia Mare sau a Patimilor se întâlnesc numeroase practici de pomenire a morţilor. Se deschidea raiul şi iadul până la nouă zile după Rusalii. Se aprindeau focuri ritualice şi se aduceau ofrande alimentare şi materiale cum ar fi colacul, oala, lumânarea sau tincleul, care mai întâi erau sfinţite la biserică şi apoi se puneau la mormântul morţilor sau în locuri în care se bănuia că morţii “neîmpărtăşiţi”, veneau în zilele nefaste. Joia, cunoscută şi sub numele de Joimăriţa era ţinută cu străşnicie de fiecare sătean. În această zi şi se mai obişnuia purificarea prin apă, a spălatului ritualic a membrilor familiei, pentru a fi curaţi în vederea întâmpinării marii sărbători a Învierii.

Vinerea Paştelui are mai multe denumiri în popor, cum ar fi Vinerea Patimilor, Vinerea Mare, Vinerea Şchioapă, Vinerea Seacă, Vinerea Frumoasă sau Vinerea Scumpă. În vremuri mai de demult, pe Malul Mureşului, părinţii îşi scăldau copiii în apele sale ca să “le sece bubele” şi să aibă “pielea frumoasă şi dalbă”, iar copiii mari se scăldau în râu având în mână un ou roşu, pentru “a nu prinde frigurile”. În multe sate hunedorene se mai păstreză şi astăzi obiceiul ca după slujba de Denie, sătenii şă-şi ocolească casa de trei ori cu lumină şi să facă o cruce cu lumânarea pe pereţi, ca întreaga gospodărie să fie ferită de foc, trăsnete şi boli. Vineri are loc Prohodul Domnului, punerea sa în mormânt.

În Sâmbăta Mare se prăznuieşte îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorarea Sa la iad pentru a ridica la viaţa veşnică pe cei adormiţi.

 

Citeste si...  FOTO: Jennifer Nicole Lee, WOW!