Executivul ar dori creşterea salariului minim brut de la 1 noiembrie, apoi plafonarea lui de la 1 ianuarie 2019. Guvernul nu ar mai avea bani şi ar face transferul responsabilităţii şi al costurilor pe umerii mediului privat, a reacţionat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

Este această declaraţie acoperită de realitate şi, dacă da, care este impactul creşterii salariului minim brut de la 1 noiembrie? Sursele oficiale guvernamentale sunt contradictorii. Recent, prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat, conform News.ro, că în nici un caz salariul minim pe economie nu va creşte de la 1 noiembrie. Executivul urmează a vedea când este oportun să se facă acest lucru. Datele avansate de premier sunt 1 decembrie a.c. sau 1 ianuarie 2019.

Revenind, „niciodată salariul minim nu s-a mărit când mai sunt două luni din an. Aceasta ne arată că Guvernul nu mai are bani şi că de fapt transferul responsabilităţii şi al costurilor se face pe umerii mediului privat“, a spus Jianu.

Este inadmisibil, a afirmat reprezentantul CNIPMMR, ca „într-o democraţie consolidată nici măcar să nu se mai mimeze dialogul social“.

975 de lei era salariul minim brut pe ţară la 1 ianuarie 2015

 

Exemplul cel mai simplu dat de Florin Jianu este „programul Start-up Nation, în care sunt afectaţi aproximativ 10.000 de antreprenori şi 20.000 de locuri de muncă, printr-o măsură arbitrară şi lipsită de fundament economic“.

Cum afectează creşterea salariului minim brut Start-up Nation? Pentru Start-up Nation 2017, banii sunt primiţi de antreprenori pe baza unor studii de fezabilitate gândite la un salariu minim brut de 1.450 de lei. Deja, în 2018, aceşti antreprenori au fost obligaţi să aloce fiecărui angajat în plus încă 450 de lei, iar acum efortul lor financiar creşte şi mai mult.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, anunţase sâmbăta trecută, pe pagina sa de Facebook, că, după analiza datelor transmise de Comisia de Prognoză, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale lucrează la creşterea salariului minim pe economie încă de la finalul acestui an şi la diferenţierea salariului minim în funcţie de studii sau vechimea de peste 15 ani, aminteşte Agerpres.

Nici o corelare

Valentin Ionescu, expert în management, susţine că responsabilii guvernamentali „trebuiau să facă o corelare cu creşterea productivităţii muncii. Există o fundamentare a Comisiei Naţionale de Prognoză, care arată cât de bine au făcut majorarea salariului minim brut în anii trecuţi. Într-adevăr, a scăzut şomajul. Cel înregistrat“.

Şi atunci, dacă a scăzut şomajul, care este totuşi problema? „Productivitatea muncii a crescut anul trecut cu 4,2% şi salariile au crescut cu 14,7%, deci raportul a decelerat faţă de anii anteriori“, a spus „României libere“ Ionescu.

Concret, este vorba despre creşterea salariului minim brut de la 1.450 de lei la 1.900 de lei, de la 1 ianuarie 2018. Iniţial, Guvernul a promis că salariul minim brut va creşte, de la 1 ianuarie 2019, la 2.079 de lei.

Valentin Ionescu, expert în management: „Dacă nu creşti productivitatea muncii, de unde din altă parte să scoţi banii? Trebuie să o creşti peste creşterea salariului.”

 

Acum, spune, în documente oficiale trimise Comisiei Europene, că va fi îngheţat de la începutul anului viitor, în schimb promite că va creşte de la 1 noiembrie anul acesta la 2.060 de lei sau la 2.350 de lei, în cel din urmă caz pentru posturi la care sunt necesare studii superioare şi angajaţii cu cel puţin 15 ani vechime.

Expertul în management continuă. „În 2016, a fost o creştere a salariului minim de 9%, cu o productivitate a muncii de 5,8%, iar în anul 2015 cam tot aşa. Dacă în anii trecuţi a mai existat o suportabilitate în privinţa majorării salariale în microîntreprinderi şi întreprinderi mici, de data aceasta nu va mai fi aşa“, spune Valentin Ionescu.

Trei efecte negative

Putem să asistăm de data aceasta, spune Ionescu, la o stopare a angajării, la evaziune fiscală, după principiul „vii, te angajezi, îţi dau banul în plic şi astea sunt vremurile“.

Pe de altă parte, ne putem aştepta „şi la creşteri de preţuri. Asta o spun din practică. Eu sunt şi administrator la o firmă şi anul trecut nu am avut de ales: dacă aveam jumătate dintre salariaţi pe salariul minim brut, atunci a trebuit să mărim preţurile“.

Mecanismul creşterii preţurilor funcţionează în felul următor: trebuie să măreşti toate salariile, raportat la noul salariu minim, indiferent dacă salariatul este plătit sau nu cu salariul minim. Aşadar, fondul de salarii creşte ca valoare şi, ca să obţii banii de undeva, ca să poţi să-i plăteşti în continuare salariaţilor, trebuie să măreşti preţurile la servicii şi/sau produse.

„Dacă nu creşti productivitatea muncii, de unde din altă parte să scoţi banii? Trebuie să o creşti peste creşterea salariului“, a atras atenţia RL expertul în management.

Există posibilitatea să apară şi falimente? Da, crede specialistul, pentru că o microîntreprindere cu unul sau doi angajaţi efectiv, într-o asemenea situaţie, închide porţile.

Dar poţi calcula, în acest moment, care ar fi salariul minim brut potrivit la acest moment, în România? „Normal că se poate. Când am plecat din Ministerul Muncii, salariul minim brut era de 1.450 de lei. În vara anului 2016, s-a făcut un studiu, la Institutul pentru Muncă şi Protecţie Socială, inclusiv cu bani europeni, pe impactul creşterii salariului minim brut pe ţară şi (n.r.: cei din Coaliţia PSD-ALDE) nu au ţinut cont de el“, a spus „României libere“ expertul în management Valentin Ionescu.

Evoluţia salariului minim în România, după 1990

Felul în care a crescut permanent salariul minim brut, în România, după 1990, este simptomatic pentru modul în care au acţionat diferitele forţe (politice, economice, sociale) în această evoluţie, pe care unii, dimpotrivă, o consideră, pentru anumite perioade, o involuţie, pentru că nu a dus întotdeauna la bunăstare socială.

În anul 1990, pe leul vechi, salariul minim brut era de 2.000 de lei, ca şi în 1989. Au urmat ani de mare criză, cu o puternică devalorizare a monedei naţionale. Anul 1991 a început cu 2.000 de lei şi s-a încheiat cu 7.000 de lei, 1992 cu 8.500 de lei, încheindu-se cu 15.215 lei, iar în ianuarie 1997 salariul minim brut era de 97.000 de lei.

La finalul aceluiaşi an, ajunsese la 250.000 de lei, iar la sfârşitul anului 2000 la un milion de lei. Pe 30 iunie 2005, pe leul vechi, salariul minim brut era 3,1 milioane de lei. Prin trecerea la leul nou (RON), a devenit 310 lei. La intrarea în UE, ajunsese la 440 de lei. La 1 ianuarie 2012, era 700 de lei. La 1 ianuarie 2015, a crescut la 975 de lei, iar acum a crescut cu încă 1.050 de lei, faţă de precedenta cotă.